Zilele acestea societatea e împărţită practic, pentru a nu ştiu câta oară, în două tabere. Iar relaţia dintre ele pare de tipul *noi cu ai noştri, voi cu ai voştri*, de parcă acel N din PNRR, care vine de la Naţional nici nu ar exista. De unde vine râca? Din slaba comunicare pe care actualul Guvern a aplicat-o în cazul acestui act atât de important pentru viitorul economiei şi pentru poziţia României în marea familie europeană. Să construieşti unilateral un proiect – care în final putea fi chiar un plan de ţară de care România nu are parte de 30 de ani – ţi să comunici concluziile atunci când nu mai era nimic de făcut e destul de cinic. Politicienii noştri care ne conduc ne-au arătat încă odată că nu dau doi bani pe noi şi suntem doar buni să îi votăm şi să plătim, an de an, oalele sparte de ei.
Să îţi închipui că poţi face un plan pe termen lung eludând poziţiile taberei adverse, una numeroasă, nu insesizabilă, e deja lipsă de viziune. Chiar nu contează cei cei care îi reprezintă în Parlament au o valoare discutabilă – ei totuşi reprezintă aproape jumătate din votanţii din România. Iar acei votanţi trebuie şi ei să beneficieze de binele propovăduit de acel plan. Şi măcar dacă lucrurile s-ar fi oprit aici. Am avut tot timpul din lume să aducem al aceeaşi masă minţi luminate capabile să vină cu idei şi planuri de administrare. Mă aşteptam ca un guvern liberal să vină cu soluţii liberale şi să pună antreprenorii la muncă. Pentru că, mobilizându-i, vor creşte şi încasările al buget şi nu vom mai auzi atât de des deja puerilul *nu sunt bani* care pare lipit pe buzele premierilor, miniştrilor de finanţe şi, mai nou, primarilor din Bucureşti. Una din cauzele pentru care *nu sunt bani* e şi faptul că tu, ca autoritate, te dovedeşti incapabil să îi generezi şi, mai ales, să îi aduni.
Mă aşteptam ca, odată ajunsă la putere, actuala coaliţie să *facă lucruri*, să vină cu temele făcute şi să treacă la treabă din primul minut. M-am aflat din nou într-o gravă eroare: asistăm, încă odată, la bâjbâieli, la căutarea unor soluţii magice, la politica încercării prin aruncarea unor pietre în apă pentru a vedea cât de mari pot fi valurile, etc. Altfel spus, toate-s vechi şi nouă-s toate*. Dezamăgitor, nu?
Mă aşteptam la reforme, pentru că e clar că pe autostrada desenată de PSD ne îndreptăm cu toată viteza spre zid. Guvernul s-a angajat pe multe în faţa CE: dar întrebarea mea e ştie la ce s-a angajat? Sau ştie cum să facă lucrurile? Pentru că nu ştiu dacă au aflat, CE nu îţi dă şi harta, îţi comunică doar punctul terminus la care trebuie să ajungi. Dar deh, e mai uşor pe Facebook decât la Guvernare. Iar dacă alegeri în ţară nu sunt, avem alegeri în partite. Iar ele par mai importante decât un amărât de PNRR. Altfel nu îmi pot închipui cum s-a putut elabora un proiect atât de dezlânat, în necunoştiinţă clară a ceea ce UE şi-a propus să obţină cu acesta.
Vorbim de reforma sistemului de pensii, dar ne dovedim incapabili să scăpăm de pensiile speciale. Vorbim de autostrăzi şi nu vedem că timpul avut la dispoziţie, pe reţeta clasic românească, abia e suficient pentru studii de fezabilitate, licitaţii şi contestaţii. Vorbim de protecţia mediului fără a ne păsa vreun pic de asta: şi să nu îmi spuneţi că scoaterea maşinilor din oraşe rezolvă asta, că m-am plictisit de gogoriţa asta. Că de *focurile vii* ce mistuiesc deşeuri importate, aducătoare de profituri, văd că nu suntem în stare să scăpăm. Iar lista poate continua la infinit.
Aş încheia cu o atenţionare: clica lui Dragnea s-a *curăţat* refuzând dialogul şi închipuindu-şi că pot face orice. PSD, cu toată maşinăria de hateri şi postaci, nu a reuşit să ne mai mintă. Oare actualii guvernanţi au înţeles că actuala generaţie nu mai poate fi minţită?
COMMENTS