Portretul României după 25 de ani

Portretul României după 25 de ani

Ro 25-photo

Recent, Finmedia şi Piaţa Financiară au organizat evenimentul de lansare a publicaţiei România după 25 de ani, la care au luat parte nume importante ale sectoarelor de activitate din ţară. Găzduită de Palatul CEC, gala a debutat cu discursul domnului Radu Graţian Gheţea, CEO al CEC Bank ;i preşedinte de onoare al ARB, în care acesta a ţinut să menţioneze trăsăturile frumoase ale României ultimului sfert de veac: „Dat fiind faptul că sunt o persoană optimistă, vreau să punctez trei dintre lucrurile frumoase cu care ar trebui să ne mândrim în ceea ce priveşte ţara noastră: avem un sistem bancar modern, care a trecut cu brio testul dur al crizei economice, avem o economie în creştere, iar fundaţia, de data aceasta este solidă şi nu în ultimul rând observăm o tendinţă de creştere a vieţii culturale atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării” a declarat acesta.

Evenimentul a continuat cu o dezbatere, în scopul creionării portretului României din ultimi 25 de ani. Printre iniţiatorii ideilor cu privire la subiectul menţionat s-au numărat nume de referinţă: Cezar Mereuţă, Profesor dr., Cercetător Asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române, Mihaela Popa, Vicepreşedinte CEC Bank, Felix Pătrăşcanu, CEO Fan Curier, Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România, Dan Apostol, Jurnalist, Secretar General ROPEPCA.

Printre oportunităţile identificate la nivelul ţării de către Felix Pătrăşcanu, CEO Fan Curier s-au numărat: domeniile precum: agricultura, turismul şi nu în ultimul comerţul şi serviciile online, atât de solicitate în zilele noastre, în timp ce în rândul punctelor slabe acesta a menţionat următoarele: „Pieţele din România nu au ajuns la maturitate aşadar există oportunităţi foarte mari, însă calea reformelor se dovedeşte a fi foarte sinuoasă, drept pentru care înaintăm destul de lent.”

Tot despre potenţialul de creştere a vorbit şi Cosmin Vladimirescu General Manager Mastercard România, dar cu insistenţe asupra sectorului bancar: „Performanţa actuală a sectorului bancar ca parte a este remarcabilă, dar există un potenţial de creştere remarcabil, cu atât mai mult cu cât doar 4,4% dintre români plătesc cu cardul şi economia subterană se situează la 30%. Mai multe plăţi cu cardul, mai puţină economie subterană.” a declarat acesta.

Rămânând în sectorul bancar, Mihaela Popa, Vicepreşedinte CEC Bank a vorbit despre importanţa adaptăii la nou, şi a inovării ca piloni ai dezvoltării pe termen lung: „Adaptabilitatea este esenţială, mai ales într-o societate în care timpul nu are răbdare. Noi, cei de la CEC Bank am încercat să ţinem pasul cu schimbările, ne-am diversificat şi aş putea spune totodată că ne-am reinventat, drept pentru care acum facem parte din topul primelor 10 bănci din România. ”

Moderatorul discuţiei, Ovidiu Apostol, Jurnalist, Sectretar General ROPEPCA a ţinut la rândul său să expună importanţa sectorului bancar în dezvoltarea României:”Prin eforturile noastre vom participa la generarea viitoarei economii româneşti, resursele financiare coroborate cu cele umane vor da tonul următoarelor evenimente.”

În urma opiniilor vorbitorilor şi intervenţiilor din public, domnul Cezar Mereuţă, Profesor dr., Cercetător Asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române a fost cel care a fost cel care a tras concluziile: „România are nevoie de creştere economică durabilă şi acest lucru se va evinţia odată cu îmbunătăţirea în primul rând al sistemului educaţional şi al celui sanitar. Totodată, în mixul investiţional trebuie să se remarce capitalul naţional pentru ca creşterea menţionată să fie posibilă. Avem nevoie de întreprinderi româneşti, însă pentru ca acestă informaţie să se propage la nivelul întregii societăţi, avem responsabilitatea de a descoperi domeniile de activitate cele mai perfomante şi competitive atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, cu insistenţe asupra celui din urmă, dat fiind contextul globalizării.”

La finalul evenimentului au fost premiate demersurile antreprenoriale, mai noi sau mai vechi, private sau de stat, care au traversat oceanul învolburat reuşind să performeze în condiţii vitrege în condiţiile în care trecerea României de la o economie de comandă la una capitalismă, cu toate fazele ei de tranziţie, nu a fost deloc una uşoară pentru capitalul autohton. Cei care au avut curajul să-şi investească puţinii bani de care dispuneau la acel moment, punând la bătaie tot ceea ce aveau, nu au avut deloc o viaţă uşoară. Este cu atât mai meritoriu faptul că astăzi avem companii şi branduri înfiinţate în negura anilor de început al capitalismului: inflaţia, pe de o parte, şi concurenţa cu capitalul străin şi multinaţionalele, pe de altă parte, le-au dat mult de furcă. Nu mai punem la socoteală mediul impredictibil (juridic, fiscal, etc) şi o legislaţie care de multe ori a favorizat capitalul străin. Mai mult, atunci când eram gata să spunem că s-a cristalizat o brumă de capital autohton, a venit criza, inducând încă un şoc deloc uşor de asimilat.

Au primit premii companiile:

Enevo Grup

Institutul pentru Cercetare în Informatică Bucureşti

SC Darian

Grup Industrial Componete Piteşti

Agenţia de turism Paralela 45

SC Construcţii Erbaşu

Banca Transilvania

CEC Bank

Hidroelectrica SA

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0