Premieră continentală: Telekom Romania și Ericsson au făcut prima demonstrație live a capabilităţilor tehnologiei 5G

Premieră continentală: Telekom Romania și Ericsson au făcut prima demonstrație live a capabilităţilor tehnologiei 5G

Telekom Romania și Ericsson au adus următoarea generație de tehnologie wireless cu un pas mai aproape de români, după ce au organizat luni, 12 iunie, la București, prima demonstrație a capabilităţilor tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est. La eveniment a fost prezent ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, care a transmis un mesaj în numele premierului Grindeanu, dar, straniu, nimeni de la ANCOM.

Invitaţii avut ocazia să experimenteze cele mai recente progrese în domeniul tehnologiei 5G și să afle, prin intemediul soluţiilor prezentate, beneficiile pe care această tehnologie le va oferi diferitelor industrii. „Sperăm ca în 2018 să fie acordate prin licitaţie licenţele 5G, iar din 2020 să existe deja în România primele servicii comerciale în standardul 5G”, a spus ministrul Jianu, înainte de dispărea cu mare viteză din sala evenimentului.

Odată ce tehnologia va deveni disponibilă comercial în 2020, în conformitate cu agenda internațională actuală, este de aşteptat ca noile capabilităţi, caracteristici și soluţii ale tehnologiei 5G să accelereze procesul de transformare digitală a industriilor și tranziția la societatea interconectată.

Demonstraţia live din cadrul evenimentului a evidențiat capabilităţile tehnologiei 5G prin intermediul unei platforme de testare prototip, inclusiv testarea vitezei, latența și directivitatea de radiaţie controlată (beam forming), atingând viteze agregate de până la 24 Gbps, adică de peste 60 de ori mai mari decât cea mai mare viteză comercială locală 4G din prezent, cu o latență orientativă de cel puțin jumătate din ceea ce se înregistrează, în prezent, la rețelele mobile actuale.

„Tehnologia 5G este așteptată cu entuziasm nu numai aici, la nivel local, dar și la nivelul Grupului. Pe lângă atributele sale superioare, mai important este faptul că această tehnologie va crea o schimbare de mentalitate la nivelul întregii societăți şi va deschide ușa unor noi posibilități adecvate nevoilor clienților noștri, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la birou. Viteza mare, mobilitatea, securitatea, dispozitivele inteligente, toate au astăzi unele limitări, însă 5G va oferi noi perspective și soluții la aceste provocări actuale. Testăm această tehnologie acum, înainte de lansarea sa comercială, deoarece atunci când va veni momentul vrem să fim pregătiţi să le oferim clienților noștri toate aceste noi experiențe, astfel încât ei, la rândul lor, să poată beneficia din plin de această tehnologie, la momentul oportun, a spus Miroslav Majoros, CEO al grupului de companii Telekom Romania.

La rândul său, Arun Bansal, SVP şi Director Ericsson pe Europa și America Latină, a adăugat: Demonstrația de astăzi, prima de acest gen din Europa de Sud-Est, oferă o privire în viitor asupra modului în care 5G va permite oamenilor, industriilor și lucrurilor să se conecteze la o scară fără precedent, aducând cu ea o lume nouă de dispozitive și servicii. Este, de asemenea, un reper în cadrul colaborării extinse dintre Telekom Romania și Ericsson de a asigura locuitorii și industriile românești că în curând se vor putea bucura de beneficiile 5G „.

5G reprezintă baza în conştientizarea întregului potențial al Societății Interconectate. Această tehnologie va permite organizațiilor să penetreze noi piețe și să construiască noi fluxuri de venituri în baza unor modele de afaceri și a unor soluţii cu totul noi, inclusiv aplicații de tipul Internet of Things (IoT). Noile capabilităţi 5G acoperă mai multe dimensiuni, inclusiv o flexibilitate extraordinară, nevoi reduse de consum de energie, o capacitate mai mare, lățime de bandă, securitate, fiabilitate, viteze, cât și o latență mai mică, dar și costuri foarte scăzute ale dispozitivelor în cazul aplicațiilor Machine to Machine (M2M).

Din punct de vedere tehnologic, rețelele 5G vor fi scalabile, versatile și flexibile, pentru a putea susține o variație foarte mare de cerințe care permit de la viteze foarte mici pentru comunicațiile M2M, până la viteze foarte mari de bandă largă mobilă pentru aplicații multimedia și realitate virtuală, totul la o latență minimă, de aproape 1 milisecundă sau chiar mai puțin.

În același timp, 5G va permite conectarea eficientă a miliardelor de dispozitive Internet of Things la costuri reduse și cu eficiență energetică ridicată, permițând, de asemenea, apariția unor noi tipuri de servicii de o importanță critică, pentru care este nevoie de noi niveluri de latență, de fiabilitate și de securitate.

Scopul demonstrației efectuate astăzi de către Telekom Romania și Ericsson a constat în instalarea dedicată a unei platforme prototip 5G, prin care au fost obținute viteze foarte mari, de până la 24 Gbps, folosind o tehnologie avansată de construcţie a antenelor. În plus, au fost prezentate o soluție de robotică în cloud, un robot autonom, o soluție bazată pe senzori montați pe un vehicul în mișcare pentru a obține o monitorizare dinamică a mediului și o demonstraţie live de transport urban conectat.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0