Primul camion electric din România marca Scania va face parte din flota Blue River și va livra produse pentru Lidl România

Primul camion electric din România marca Scania va face parte din flota Blue River și va livra produse pentru Lidl România

Primul transport de marfă cu un camion electric din România va fi inaugurat, astăzi, 21 iulie 2022, de către Blue River. Compania va folosi un camion 100% electric, marca SCANIA, pentru a asigura transportul mărfurilor cu temperatură controlată pentru Lidl România. Acest parteneriat reprezintă o premieră pentru transportul de mărfuri din România și face parte din strategia comună a celor trei companii de a contribui la un viitor mai bun, sustenabil.

Din luna iulie, camionul din flota Blue River va transporta produsele din depozitele Lidl către magazinele retailerului, cu zero emisii de carbon. Lidl România este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu în toate domeniile sale de activitate, astfel că standardele Lidl și în ceea ce privește logistica sunt aliniate la politicile europene în materie de dezvoltare durabilă și obiective de reducere a emisiilor poluante.

„Suntem o companie care are sustenabilitatea în ADN-ul de business. Astfel, și atunci când vorbim de transportul produselor către magazinele noastre, ne uităm la 3 mecanisme prin care putem reduce impacturile noastre negative indirecte, neintenționate și de durată medie și lungă: creșterea eficienței rutelor și a modului în care sunt utilizate mijloacele de transport, optimizarea rutelor și tranziția către mijloace de transport din ce în ce mai puțin poluante. De exemplu, încă din 2020, camioanele cu care transportăm marfă au fost echipate cu motoare Euro 5 și Euro 6. Așa că, livrarea produselor cu temperatură controlată cu primul camion electric de pe piața din România a venit ca un pas firesc pentru noi și ne bucurăm că am găsit la partenerii noștri de la Scania și Blue River aceeași viziune, de a acționa sustenabil, pentru un viitor mai bun”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

Modelul achiziționat este Scania P25 B6x2*4 BEV (Battery Electric Vehicle) și funcționează cu 9 baterii electrice. Este un camion rigid, 6×2, carosat cu o suprastructură frigorifică Lamberet și completat cu un agregat frigorific Carrier (bi-temp). Vehiculul are un lift pliabil sub șasiu, poate ajunge la o autonomie de până la 250 km și are un timp de încărcare de aproximativ 2 ore la o stație de încărcare electrică cu capacitatea de minimum 135 kW/oră.

Scania România a fost ales ca partener în acest proiect datorită timpul rapid de livrare, fiind singurul producător care a putut oferi un camion electric bun de utilizare înainte ca acesta să fie disponibil pe piața din România. Camionul a fost livrat în luna mai și a trecut prin toate etapele de carosare și autorizare. Scania România este partenerul Blue River România în mai multe proiecte dedicate transportului sustenabil. Compania de transport a achiziționat de la producătorul suedez, începând cu 2019, un număr de 15 de camioane alimentate cu combustibil alternativ CNG și va continua proiectul și în următoarea perioadă.

Transportul de marfă electric a început astăzi, în București, cu ajutorul partenerilor Lidl România și SCANIA. Ne putem mândri cu faptul că suntem prima companie de transport din România care folosește un camion electric într-o piață care trebuie să recupereze decalaje foarte mari față de țările din vestul Europei. Acest demers susține direcția de sustenabilitate pe care compania noastră a adoptat-o încă de acum 4 ani, când am achiziționat primul camion alimentat cu combustibil alternativ. Ne dorim ca acest acest semnal să nu rămână la stadiul de pionierat și cât mai mulți clienți și transportatori să fie deschiși la soluțiile sustenabile”, a declarat Alex Păun, managerul companiei Blue River.

Livrarea vehiculului imediat după a doua jumătate a anului a fost posibilă datorită ambiției tuturor celor implicați şi a strânsei colaborări a partenerilor implicați.

“ Scania nu oferă doar un produs, nu suntem doar un producător clasic de vehicule comerciale grele, ci furnizăm soluții complete, cum a fost cazul şi în acest proiect, de la specificarea şi proiectarea camionului în funcție de necesitățile de transport ale clientului nostru, până la serviciile post-vânzare, finanţare, asigurare sau soluţii pentru staţiile de încărcare ale vehiculelor electrice. Prin acest proiect de pionierat dorim să atragem mai mult atenţia Autorităţilor Naţionale, de a sublinia importanţa şi prezenţa soluţiilor sustenabile şi totodată în a susţine o tranziţie mai uşoară către o economie circulară şi vehicule verzi”, menţionează Alexandru Draghiciu, Sales Director Scania Black Sea Unit.

„Ne-am reafirmat angajamentul de a reduce emisiile, de a îmbunătăți durabilitatea şi de a creşte eficienţa în sectorul transporturilor cu temperatură controlată prin instalarea primului ansamblu frigorific electric din România şi anume Syberia 14 bitemp, pe un camion full electric Scania. Aceasta tehnologie revoluționează industria transporturilor prin eliminarea transmisiei mecanice prin curea, convertind energia motorului în putere electrică. Suntem primii furnizori de agregate frigorifice din România care au implementat o soluţie completă de carosare pentru unul dintre cele mai mari lanţuri de hypermarketuri din Europa” încheie Ioana Constantinescu, General Manager Cool Unit Expert SRL.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0