Proiectul plata cu cardul la piață se extinde ȋn nouă orașe

Proiectul plata cu cardul la piață se extinde ȋn nouă orașe

Proiectul plata cu cardul la piață se extinde ȋn nouă orașe – Alexandria, Satu Mare, Făgăraș, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Bacău și Craiova. 60 de POS-uri vor fi instalate ȋn piețele din aceste localități, până la finalul toamnei. Proiectul a fost inițiat ȋn 2019 și este dezvoltat de Mastercard și Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR), în colaborare cu Patria Bank. Ȋn primul an, au fost instalate 104 POS-uri, în Sibiu, Iași, Galați și sectorul 1 al Capitalei.

„Obiectivul nostru final este de a aduce ȋn piețe cât mai mulți orășeni, ȋn special pe cei din generația tânără. Plata cu cardul este o modalitate modernă, rapidă, extrem de eficientă care îi ajută deopotrivă pe clienți și producători. Proiectul funcționează foarte bine ȋn Sibiu, cât și ȋn celelalte localități ȋn care a fost deja implementat. Ne așteptăm ca extinderea rețelei de POS-uri să aibă ca rezultat creșterea semnificativă a numărului de cumpărători din piețe. Dialogul AAPR cu producătorii este unul permanent. Le explicăm beneficiile plății cu cardul și sperăm ca în anul următor, să avem numeroase cereri de instalare a POS-urilor”, spune Teodor Ioan Birț, președintele AAPR.

Ȋn 2019, au fost instalate 104 POS-uri în patru orașe: Sibiu – 65, Iași – 17, Galați – 17, București sector 1 – 5, iar rata media de retenție, până acum, este de aproximativ 65%. Numărul tranzacțiilor cu cardul, dar și valoarea acestora, au crescut, constant, ȋn ultimii patru ani.

S1 2020 vs. S1 2021: +34% tranzacții, +26% valoare
S1 2021 vs. S1 2022:  +14% tranzacții, +27% valoare
S1 2022 vs. S1 2023:  +44% tranzacții, +62% valoare

„Mastercard a testat pentru prima dată în România ideea de a plăti cu cardul la piață în 2015, instalând un POS într-o piață din București, iar experimentul a generat reacții excelente, într-o perioadă în care plățile electronice nu aveau acoperirea pe care o au acum. Din 2019, în colaborare cu Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) și Patria Bank, am inițiat extinderea acceptării la nivel național, în aceste spații care erau, în mod tradițional, asociate exclusiv numerarului. Consumatorii au astfel posibilitatea de a plăti rapid și în siguranță pentru produsele pe care și le doresc, în timp ce, producătorilor, opțiunea de plată cu cardul, le asigură mai multe încasări. Alături de partenerii noștri, ne bucurăm să facem încă un pas în direcția creșterii gradului de incluziune financiară și să creăm împreună contextul în care plata cu cardul devine un gest cotidian și firesc”, a spus Elena Dincă, Head of Sales for Financial Institutions, Merchants and Government Segments, Mastercard.

Extinderea proiectului Plata cu cardul la piață era programată pentru 2020, ca o continuare firească a demersului ȋnceput cu un an ȋn urmă. Din cauza pandemiei, ȋnsă, inițiatorii și partenerii au decis amânarea acestuia.

,,Grupul Patria Bank și-a propus încă de la început să fie un partener de încredere pentru producătorii agricoli din România și vrem să le fim alături în toate etapele de dezvoltare. Fie că au nevoie de un credit pentru activitatea agricolă (achiziția de terenuri, utilaje, inputuri), de o soluție pentru gestionarea încasărilor și a plăților sau pur și simplu își doresc dezvoltarea afacerii, la Patria Bank avem soluții adaptate fiecărei nevoi. Parteneriatul cu Asociația Administratorilor de Piețe din România și Mastercard se bazează pe obiectivele comune de dezvoltare a economiei locale și urmărește promovarea și susținerea dezvoltării piețelor și a producătorilor locali. Prin extinderea proiectului -Plata cu cardul la piață- ne dorim să fim acolo unde este nevoie de noi, în piață, aproape de toți cei care vând și de cei care își fac cumpărăturile, vrem să contribuim la creșterea comunităților de mici agricultori și de asemenea, încurajăm plata cu cardul bancar care este cea mai simplă și rapidă modalitate de a achita cumpărăturile făcute la piață”, a declarat Iliuță Jitaru, Manager Departament Vânzări Microîntreprinderi, Patria Bank.

Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR) are ȋn lucru mai multe proiecte pentru modernizarea și digitalizarea piețelor. Anul acesta a lansat o platformă online, unde vor fi publicate, periodic, toate informațiile necesare pentru închirierea/rezervarea spațiului de vânzare din toate entitățile membre. Ȋn același timp, lucrează la implementarea codurilor QR pe standuri, care să le permită cumpărătorilor să verifice atestatele producătorilor, printr-o simplă scanare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0