PwC România și D&B David și Baias au acordat consultanță CE Oltenia în proiectele de dezvoltare a opt parcuri fotovoltaice și a unei centrale pe gaz

PwC România și D&B David și Baias au acordat consultanță CE Oltenia în proiectele de dezvoltare a opt parcuri fotovoltaice și a unei centrale pe gaz

O echipă integrată PwC România și D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a acordat consultanță și asistență financiară, juridică și fiscală Complexului Energetic Oltenia (CEO) în procesul de selectare a investitorilor cu care va dezvolta parteneriate în vederea realizării a opt  proiecte  de parcuri fotovoltaice și a unei centrale pe gaz.

”Decarbonarea sistemului energetic din Uniunea Europeană este un obiectiv esenţial pentru atingerea  obiectivelor climatice stabilite pentru 2030. În acest context, CE Oltenia implementează Planul de restructurare şi implicit de decarbonare prin care își propune să devină o companie viabilă, pregătită pentru tranziţia energetică. Este cea mai mare transformare din sectorul energetic din România la care și-a adus contribuția și echipa noastră acordând consultanță într-un proiect de anvergură pentru economia locală”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

CE Oltenia va construi patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de ~450 MW în parteneriat cu OMV Petrom, valoarea investițiilor depășind 400 milioane de euro, precum și patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 285 MW și o centrală electrică cu ciclu combinat pe bază de gaz natural de 475 MW la Turceni în parteneriat cu Tinmar Energy,  valoarea investițiilor fiind de aproximativ 595 de milioane de euro. 

Parcurile fotovoltaice beneficiază de finanțare de 70% din Fondul pentru Modernizare, iar procentul de finanțare pentru centrala electrică cu ciclu combinat pe bază de gaz natural este de 50%. Contractele de finanțare din Fondul pentru Modernizare au fost semnate de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, și de către reprezentanții entităților juridice care sunt beneficiarii acestei finanțări. 

Fiecare proiect va fi dezvoltat prin intermediul unei entități juridice separate (SPV), într-o structură de participație de 50% – 50% între CE Oltenia și OMV Petrom, respectiv Tinmar Energy. Constituirea acestor SPV-uri a fost o cerință a Planului de Restructurare a CE Oltenia. Echipa PwC România și D&B David și Baias a oferit servicii de consultanță în procesul de  selecție a partenerilor și constituirea SPV-urilor cu partenerii selectați. 

Echipa PwC România a fost formată din Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, Sorin Petre, Partener, George Ureche, Director și M&A Leader, Alexandru Enea, Director și Marina Pavel, Senior Manager. Echipa D&B David și Baias care a furnizat asistență juridică în proiect a fost formată din Anda Rojanschi, Avocat Partener, Mihaela Papandreia, Avocat Senior și Sonia Voinescu, Avocat Senior.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0