QUALITANCE devine parte din grupul ALTEN

QUALITANCE devine parte din grupul ALTEN

QUALITANCE, companie internațională de tehnologie și inovație, fondată în România, devine parte din grupul ALTEN, în urma aprobării tranzacției de achiziție de către Consiliul Concurenței. Fondatorii companiei își urmează direcțiile pe care s-au concentrat în ultimii ani. Radu Constantinescu va continua să conducă în calitate de Managing Director operațiunile QUALITANCE, companie care rămâne entitate independentă în cadrul grupului. Ioan Iacob va duce la nivelul următor de dezvoltare FLOWX.AI, start-up-ul de tehnologie incubat inițial în QUALITANCE, care a atras a doua cea mai mare investiție de tip seed din Europa la finalul lui 2021 – 8,5 milioane de dolari și care și-a extins prezența internațională. 

După un an de transformare pe toate palierele, QUALITANCE a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri estimată la 17.5 milioane EUR, în creștere cu 35% față de anul anterior și își urmează evoluția ascendentă, cu obiectivul de creștere anuală de 20% și de îmbunătățire a profitabilității, vizând dezvoltarea pe ambele linii de business – servicii de consultanță, design, dezvoltare de produse și experiențe digitale și servicii de outsourcing. Compania își va păstra identitatea și autonomia, atât în generarea de business, cât și în modul de guvernanță, urmând să integreze în mai multe etape modelul operațional al ALTEN. 

Împreună cu grupul ALTEN, QUALITANCE are ca prioritate extinderea internațională, cu o strategie de dezvoltare a parteneriatelor în Europa Centrală și de Est, dar și în S.U.A. În 2022, compania a continuat să construiască portofoliul de clienți și de proiecte în domeniile în care a fost foarte prezentă în ultimii ani, respectiv servicii financiare (banking și asigurări), utilități și energie, tehnologie, manufacturing și își propune să continue atât parteneriatele locale, cu companii precum IBM (partener de aproape 15 ani), Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR Erste, OMV Petrom și cu cei mai mari jucători din piața asigurărilor, precum BCR Asigurări de Viață VIG, cât și pe cele internaționale, cu organizații precum Finstro, fintech din SUA în plină dezvoltare, sau White Glove. În aceeași măsură, QUALITANCE va continua și parteneriatele cu companii inovatoare de tehnologie alături de care rezolvă rapid și eficient nevoi complexe ale organizațiilor mari, iar FLOWX.AI este un partener care aduce sustenabilitate în dezvoltările digitale complexe. 

„Prin această uniune de forțe, ca parte din grupul ALTEN, care generează o sinergie puternică la nivelul serviciilor și competențelor noastre de transformare digitală, avem încredere că vom crea și mai multă valoare pentru clienții pe care îi susținem în piața locală și internațională, ajutându-i să-și concretizeze strategiile de digitalizare într-un mod agil, robust și sustenabil. Într-o perioadă în care, la nivel global, în mod cert, companiile se confruntă cu mari provocări în procesele de digitalizare, QUALITANCE va contribui radical și rapid în evoluția acestor organizații”, declară Radu Constantinescu, Managing Director QUALITANCE. 

„Echipa QUALITANCE se alătură grupului ALTEN cu o înțelegere profundă a tehnologiei și a dezvoltării de soluții, experiențe şi business-uri digitale, precum și cu o viziune comună cu privire la ceea ce înseamnă succesul clienților. Prin această alăturare valoroasă, care ne bucură profund, anticipăm o creștere a amprentei noastre geografice, cu precădere în Europa Centrală și de Est”, declară Axel Girardetti (foto), Director ALTEN Group Central & Eastern Europe.

QUALITANCE își păstrează autonomia și structura la nivel de echipă, care în prezent numără 220 de specialiști în tehnologie și design. Pentru anul acesta, compania anticipează o creștere cu 20% a echipei, direct proporțională cu dezvoltarea proiectelor și a portofoliului de clienți.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0