Raiffeisen Bank listează a doua emisiune de obligațiuni sustenabile la Bursa de Valori București

Raiffeisen Bank listează a doua emisiune de obligațiuni sustenabile la Bursa de Valori București

Raiffeisen Bank, jucator important in sectorul bancar din Romania, listeaza miercuri, 2 noiembrie a doua emisiune de obligatiuni sustenabile la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in valoare de 325,5 milioane de lei. Obligatiunile, care se vor tranzactiona sub simbolul bursier RBRO27B pe Piata Reglementata a bursei, reprezinta a 2-a emisiune de obligatiuni sustenabile pe care Raiffeisen Bank o listeaza la BVB si a 6-a emisiune de obligatiuni tranzactionabila la bursa, valoarea tuturor celor 6 obligatiuni emise de Raiffeisen Bank fiind de peste 3,3 miliarde de lei.

Obligatiunile sustenabile, ordinare, eligibile, de tip senior, denominate in lei care intra la tranzactionare astazi, 2 noiembrie, au o maturitate de 5 ani, fiind scadente in data de 18 octombrie 2027 si o dobanda fixa anuala de 9,404 %.

„In ciuda contextului geopolitic dificil, a conditiilor de piata si a volatilitatii pietei de capital, continuam angajamentul nostru pentru banking responsabil si listam la Bursa de Valori Bucuresti o noua emisiune de obligatiuni in format ESG emisa cu succes conform Cadrului pentru Obligatiuni Sustenabile al Raiffeisen Bank. Aceasta emisiune ne va permite sa directionam fondurile obtinute catre proiecte care aduc o contributie valoroasa comunitatii si mediului inconjurator”, a declarat, Romulus Mircea, Director Managementul Activelor si Pasivelor Raiffeisen Bank.

„Raiffeisen Bank revine cu a doua emisiune de obligatiuni sustenabile la Bursa de Valori Bucuresti, dupa ce prima, in valoare de 500,85 milioane de lei a fost emisa in luna august a acestui an. Ne bucuram sa vedem acest angajament al echipei Raiffeisen de a contribui la dezvoltarea unei economii sustenabile in Romania. Cu fiecare noua emisiune de obligatiuni sustenabile demonstram ca Bursa este un instrument viabil prin care putem sa construim premisele unei economii responsabile. Sustinem initiativele care contribuie la tranzitia spre o economie verde si speram sa vedem tot mai multe proiecte dedicate sustenabilitatii la Bursa de Valori Bucuresti”, a spus Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finantarea si refinantarea, partiala sau integrala, a unor imprumuturi eligibile noi sau existente care ofera beneficii distincte pentru mediu, cum sunt Imprumuturile Verzi si Sociale Eligibile, cu o alocare minima de 50% pentru categoriile sociale. Diferenta pana la 100% va fi alocata categoriilor verzi conform criteriilor de eligibilitate descrise in Cadrul Emitentului privind emisiunea de Obligatiuni pentru Sustenabilitate al bancii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0