Reff & Asociații a asistat Forum Serdika în vânzarea parcului industrial Equest Logistic către CTP

Reff & Asociații a asistat Forum Serdika în vânzarea parcului industrial Equest Logistic către CTP

Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal, a oferit asistență juridică holdingului financiar olandez Forum Serdika, deținut de fondul de investiții britanic East Balkan Properties plc, în vânzarea parcului industrial Equest Logistic către CTP, dezvoltator imobiliar și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice în România și în Europa Centrală și de Est. Tranzacția a fost semnată în martie 2020 pentru o valoare de aproximativ 30 de milioane de euro.

Equest Logistic Park este un proiect de clasă A situat lângă București, pe autostrada A1, care constă în două terenuri cu o suprafață de 11 hectare și trei clădiri logistice ocupate integral, cu chiriași precum Garrett, Elmec Group, Hilti, BDG Group, Telekom etc.

Echipa Reff & Asociații dedicată proiectului a fost condusă de Irina Dimitriu, Partener și liderul practicii de drept imobiliar, și a fost alcătuită din Larisa Popoviciu, Managing Associate, Diana Stan, Senior Associate, și Alexandru Butușină, Associate.

„Irina Dimitriu și Larisa Popoviciu fac o echipă excelentă, iar înțelegerea lor practică a aspectelor de natură juridică a fost crucială în finalizarea cu succes a acestei tranzacții. Implicarea lor a contribuit la rezolvarea a diverse aspecte care au apărut în etapa de negociere a prețului, pe durata efectuării analizei juridice, precum și în pregătirea documentației necesare proiectului, iar asistența oferită a îmbinat excelent atât elemente de risc, cât și comerciale, prin raportare la practica pieței locale. Expertiza întregii platforme Reff & Asociații a fost neprețuită, echipa rezolvând rapid și eficient mai multe chestiuni care au apărut pe parcursul tranzacției. În pofida condițiilor de piață care se schimbau rapid din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19, echipa a administrat mecanismele și documentația necesare încheierii tranzacției fără nicio perturbare în activitate”, a declarat Michael Uhler, Managing Director, East Balkan Properties plc, care deține Forum Serdika.

De peste zece ani, Reff & Asociații este recunoscută drept una dintre cele mai importante societăți de avocatură în domeniul imobiliar din România, fiind implicată, fie de partea vânzătorului, fie a cumpărătorului, în majoritatea celor mai mari tranzacții imobiliare din țară, atât în domeniul spațiilor de birouri, cât și al celor comerciale. Cea mai recentă ediție a clasamentului Legal 500 EMEA recunoaște încă o dată Reff & Asociații ca o firmă de prim rang în domeniul imobiliar, citând clienți care apreciază avocații săi drept „profesioniști excelenți”, „flexibili, echitabili și inovatori în găsirea soluțiilor”. Practica de drept imobiliar a firmei este recunoscută și de clasamentele internaționale Chambers & Partners.

Cu o echipă de peste 70 de avocați, Reff & Asociații este una dintre cele mai mari societăți de avocați din România, recunoscută pentru calitatea serviciilor și abilitatea de a oferi soluții în chestiuni juridice complexe. Tipurile de servicii oferite acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public, drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.

Pentru mai multe informații despre Reff & Asociații, accesați www.reff-associates.ro. Pentru mai multe informații despre rețeaua globală Deloitte Legal, accesați www.deloittelegal.com.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0