Reff & Asociații | Deloitte Legal marchează împlinirea a 20 de ani de activitate printr-o campanie aniversară care își propune să evidențieze evoluția profesiei de avocat de business, transformările din piața de profil, provocările tot mai complexe și mizele tot mai mari ale parteneriatelor dintre societățile de avocați și clienții lor.
În cei 20 de ani de activitate, Reff & Asociații a crescut constant și și-a consolidat poziția pe piața avocaturii de business, ajungând acum la 85 de avocați, dintre care opt parteneri și tot atâția counsels, iar activitatea s-a extins la 14 arii de practică.
În aceste două decenii, profesioniștii Reff & Asociații au fost implicați în numeroase proiecte ample, care însumează miliarde de euro, din multiple arii de practică: tranzacții bancare, imobiliare și operațiuni complexe de fuziuni și achiziții, investigații antitrust cu impact major în economie, litigii comerciale și arbitraje internaționale de anvergură, proiecte strategice în energie și sector public, gestionarea responsabila a relațiilor de munca, litigii fiscale de mare valoare sau proiecte inovatoare în domeniul tehnologiei și securității cibernetice.
Avocații societății au contribuit și la elaborarea unor inițiative legislative importante, precum Codul urbanismului, au asistat ANAF in proiectul de modernizare a activității de control fiscal și s-au implicat în numeroase acțiuni pro bono, precum sprijinul acordat organizației Tășuleasa Social, inițiatorul proiectului Via Transilvanica, și Asociației Dăruiește Viață pentru modernizarea Spitalului Marie Curie.
„Pasiunea pentru profesie și pentru business, strategia de a construi pe o platformă multidisciplinară internațională și șansa de a fi putut coagula oameni de mare calitate in jurul unor valori distinctive ne-au alimentat creșterea în acești 20 de ani și ne dau încredere in viitor. Azi, când avem una dintre cele mai mari echipe de avocați din România, ne simțim în plină maturitate, mândri de experiența acumulată în noi proiecte de impact pentru clienții noștri, pentru colegi și pentru societate în ansamblul ei. Cu recunoștință pentru clienții noștri și pentru colegii din Deloitte cu care colaboram strâns în numeroase domenii care reclamă competențe multidisciplinare, le mulțumesc partenerilor și tuturor colegilor mei și îi felicit pentru această călătorie; suntem pregătiți pentru transformările care urmează în profesie și business și entuziasmați de ce putem construi în următorii 20 de ani”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova, și unul dintre fondatorii Reff & Asociații | Deloitte Legal.
Campania aniversară a Reff & Asociații debutează cu o videoconferință în care liderii firmei, împreună cu invitații lor, lideri din mediul de business și din cel non-guvernamental, și profesioniști din domeniul juridic, vor aborda teme precum evoluția businessului în ultimele două decenii, momente-cheie care i-au modelat ca lideri, precum și impactul autentic, care merge dincolo de business, și provocările pentru următoarele decenii. Videoconferința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Reff & Asociații | Deloitte Legal.
Campania va continua cu o serie de podcasturi video la care vor participa profesioniști experimentați ce reprezintă companii lideri în sectoarele lor de activitate. Podcasturile vor îmbina informații despre proiecte și momente remarcabile, schimbări majore de legislație și de cadru de reglementare, precum și lecții despre maturizare și leadership pe care invitații le-au desprins din cariera lor. De asemenea, campania va include evenimente de business, inclusiv în formate inovatoare.
Firma a devenit o prezență constantă în clasamentele internaționale de profil, precum Legal 500, Chambers and Partners și IFLR 1000. Spre exemplu, în clasamentele Chambers and Partners, practica de drept societar/fuziuni și achiziții a fost inclusă timp de 16 ani consecutiv, practicile de drept imobiliar și financiar-bancar, timp de 13 ani consecutiv, cea de dreptul muncii, timp de șapte ani la rând, iar practica de soluționare a litigiilor, timp de doi ani consecutiv. De asemenea, firma este recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 pentru zece arii de practică, respectiv imobiliare și construcții (reconfirmată în 2026 în prima categorie a topului – Tier 1 – pentru al nouălea an consecutiv), drept financiar-bancar, drept comercial și fuziuni și achiziții, soluționarea litigiilor administrative și comerciale, dreptul muncii, dreptul concurenței, litigii fiscale, parteneriate public private și achiziții publice, restructurare și insolvență, precum și tehnologie, media și telecomunicații.
Pe lângă activitatea profesională, Reff & Asociații a investit constant în formarea noilor generații de avocați. De exemplu, peste 280 de studenți au beneficiat de cele nouă ediții de până acum ale programului educațional „Law Is Awesome!”, dedicat studenților care vor să devină avocați de business, iar o parte dintre aceștia au fost recrutați în cadrul firmei.
Reff & Asociații | Deloitte Legal, cu o echipă care reunește 85 de avocați specializați în principalele discipline ale dreptului afacerilor, este una dintre cele mai importante societăți de avocați din România și oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar, precum și optimizarea proceselor juridice și implementarea noilor tehnologii. Firma reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.
Pentru mai multe informații despre Reff & Asociații | Deloitte Legal, accesați www.reff-associates.ro. Pentru mai multe informații despre rețeaua globală Deloitte Legal, accesați secțiunea web dedicată.

COMMENTS