Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează o nouă ediție a proiectului „Law Is Awesome!” prin care studenții de la drept se antrenează ca viitori avocați în domeniul afacerilor

Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează o nouă ediție a proiectului „Law Is Awesome!” prin care studenții de la drept se antrenează ca viitori avocați în domeniul afacerilor

Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează o nouă ediție a proiectului educațional „Law Is Awesome!”, dedicat studenților facultăților de drept din anii III și IV care vor să învețe ce implică în concret, într-o lume în continuă transformare, practicarea avocaturii și consultanței în domeniul afacerilor. Ediția din acest an va fi lansată oficial în cadrul unui eveniment care va avea loc în data de 13 decembrie 2022, de la ora 13:00, la sediul Facultății de Drept a Universității din București din B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, în sala Constantin Stoicescu. Participarea la acest eveniment se face prin completarea formularului de înscriere până la data de 10 decembrie 2022 (inclusiv) și nu condiționează înscrierea în proiect.
Etapa înscrierilor în proiect se încheie pe 16 ianuarie 2023. Proiectul se va derula în perioada februarie-aprilie 2023, timp în care studenții selectați vor participa, săptămânal, la două workshop-uri organizate la sediul firmei, vor beneficia de sesiuni de coaching și consiliere cu specialiști în resurse umane, vor avea ocazia de a petrece o zi la birou, alături de avocați (job shadowing) și de a interacționa cu clienții firmei. Noua ediție aduce o agendă de workshop-uri actualizată în linie cu abilitățile ce le sunt necesare tinerilor aspiranți avocați pentru a se adapta celor mai recente provocări ale mediului de afaceri și modului de lucru. Sub îndrumarea avocaților cu pregătire interdisciplinară în drept, tehnologie și business din cadrul practicii de Legal Management Consulting a Reff & Asociații | Deloitte Legal, participanții se vor familiariza cu trasee profesionale alternative în domeniul juridic, care implică prestarea unor servicii juridice aflate la intersecția consultanței de afaceri cu soluțiile tehnologice de ultimă generație. La finalul proiectului, participanții vor primi recomandări personalizate de la trainerii cu care au interacționat și unii dintre ei vor fi selectați pentru stagiul de practică (școala de vară) organizat în vara anului 2023, continuând astfel să dezvolte și diversifice, în cadrul firmei, abilitățile dobândite în primăvară.
„De-a lungul anilor, proiectul «Law Is Awesome!» a completat experiența academică a studenților cu experiența practică și a acompaniat peste 150 de tineri entuziaști în pregătirea pentru cariera la care visează. Studenții deprind și exersează abilitățile necesare unui avocat în domeniul afacerilor, indiferent de aria de specializare în care ar profesa, și se familiarizează cu soluțiile tehnologice de ultimă generație din domeniul avocaturii. Nu e vorba doar despre abilități avocățești «tradiționale», care țin de hard skills (cum ar fi să efectueze un research, să structureze un sfat juridic, să negocieze un contract, să efectueze o investigație juridică de tip due diligence), ci și despre soft skills, abilități de relaționare și poziționarea candidaturii lor viitoare în piața avocaturii. Specialiști în resurse umane implicați în procesul de recrutare îi învață cum să înceapă să își construiască, încă din timpul facultății, un profil profesional pe LinkedIn, cum să își pregătească CV-ul, care sunt ingredientele unui interviu de succes și ce face diferența într-un proces de selecție pentru o poziție de avocat stagiar. Foarte apreciate sunt și întâlnirile pe care le organizăm cu oameni de afaceri, de la care studenții află cum și-ar dori să se deruleze relația client-avocat”, a declarat Andreea Șerban, avocat în cadrul Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului „Law Is Awesome!”.
Pentru informații detaliate despre calendar, etape și agenda proiectului, studenții interesați pot consulta pagina web dedicată proiectului „Law Is Awesome!”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0