Reîncep cursurile la *Școala de Bani*

Reîncep cursurile la *Școala de Bani*

Peste 117.000 de români au urmat în 2019 cursurile de educație financiară oferite de Banca Comercială Română prin Școala de Bani. Reîncep cursurile în școli.

  • În 2019, mai mult de 117.000 de copii, tineri și adulți de toate vârstele au participat la atelierele de educație financiară susținute de profesorii BCR

  • Banca Comercială Română continuă să susțină ateliere de educație financiară dedicate românilor și reîncepe o nouă serie de ateliere pentru tineri în școlile și universitățile din toată țara

  • Școala de Bani este un proiect prin care BCR își dorește să tragă un semnal de alarmă asupra lipsei de educație financiară în rândul românilor și vine în întâmpinarea acestora cu ateliere special create, folosind materiale educaționale special adaptate societății românești

Banca Comercială Română, prin intermediul atelierelor de educație financiară pe care le susține cu regularitate, a oferit informații despre economii, buget personal și modalități de administrare a acestuia pentru mai bine de 30.000 de adulți și peste 87.000 de tineri, numai în 2019. Toți cei prezenți la cursurile de educație financiară, indiferent de vârstă, au putut accesa informații despre cum să identifice care sunt factorii care le influențează deciziile legate de bani, cum să fie chibzuiți, cum să planifice un buget precum și cum să ia hotărâri care le pot îmbunătăți modul de viață. Pentru a putea deveni independenți financiar trebuie să înțelegem, în primul rând, pe ce ne cheltuim banii și ce putem face pentru a ne gestiona responsabil finanțele personale. Nu veniturile noastre ne fac mai educați financiar, ci modul în care alegem să cheltuim ceea ce producem. Prin intermediul cursurilor de educație financiară oferim principii prin care devenim mai responsabili cu banii. Vom continua să venim în sprijinul românilor cu astfel de ateliere pentru a-i ajuta să ia cele mai bune decizii financiare, deoarece acestea ne pot influența calitatea vieții”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Școala de Bani.

Cursurile de educație financiară derulate pe tot parcursul verii în sucursalele BCR și companii vor fi extinse, din septembrie, și în școli, odată cu reînceperea anului școlar, precum și în facultăți, dupa 1 octombrie. Prin toate activitățile desfășurate în cadrul programului Școala de Bani, BCR urmărește ridicarea nivelului de educație financiară a românilor de toate vârstele. Toate studiile desfășurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa.

Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de țări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condițiile unei medii europene de 55%. Românilor le lipsesc noțiunile financiare de bază care i-ar ajuta să își administreze eficient bugetul personal, de aceea, astfel de cursuri gratuite reprezintă un prim pas în creșterea nivelului lor de educație financiară.

Școala de Bani este cel mai amplu program de educație financiară din România. În ultimii trei ani, peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 317.000 de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar și în sucursalele județene BCR.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0