Revista Piaţa Financiară, ajunsă la 25 de ani, a premiat performerii din economie

Revista Piaţa Financiară, ajunsă la 25 de ani, a premiat performerii din economie

Poate nimeni nu credea, în noiembrie 1995, că o revistă lunară adresată unei piețe încă incipiente în România, piața financiar-bancară, va reuși să crească, să se dezvolte, să se diversifice, să se impună în piață și să reziste, iată, un SFERT DE VEAC. Nu putea atinge această frumoasă vârstă fără sprijinul unei echipe dedicate, formate și ea din mers, fără sprijinul colaboratorilor de mare calitate și fără sprijinul a multe instituții financiar-bancare, ca și al oamenilor de afaceri care au crezut și au apreciat conținutul revistei și al evenimentelor organizate de Finmedia, inclusiv a Galei Premiilor Revistei Piața Financiară.
Vă mulțumim pentru acești 25 de ani împreună! Şi, după cum v-am obişnuit tot de 25 de ani, vă răsplătim performanţele obţinute în acest an de pandemie. Şi nu numai atât: acordăm în acest an şi o serie de Premii de Excelenţă pentru întreaga activitate.
Dar iată şi care au fost anul acesta companiile şi persoanele declarate câştigătoare, în cadrul Galei Premiilor Piaţa Financiară, ediţia cu numărul 25, desfăşurate la Hotel Ramada Nord, de data aceasta în condiţii speciale de securitate sanitară. Evenimentul a beneficiat şi de prezenţa a 4 KeyNoteSpeakeri de înaltă ţinută: Leonardo Badea, viceguvernator BNR, Radu Hanga, preşedintele BVB, Sergiu Oprescu, preşedinte ARB şi Adrian Marin, preşedinte UNSAR.

Premiile de Excelenţă acordate cu ocazia celei de a 25 – a aniversări a revistei Piaţa Financiară
Premiul de excelență „Piața Financiară la 25 de ani”: Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania
Premiul de excelență „Piața Financiară la 25 de ani”: BRD Group Societe Generale
Premiu de excelență „Piața Financiară la 25 de ani”: Generali Asigurări
„Premiul de excelență Piața Financiară la 25 de ani”: HIDROELECTRICA
Premiul de excelență „Piața Financiară la 25 de ani”: Prof.Univ.Dr. Vasile Puşcaş
Premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic: Conf. Univ. Dr. Octavian-Dragomir JORA, Facultatea de Relații Economice Internaționale ASE București și redactor-șef fondator al revistei”The Market for Ideas”.

Premiile anuale acordate de revista Piaţa Financiară

CATEGORIA BANCARĂ
Bancherul Anului 2020: Emilian Bituleanu
Banca Anului 2020: Banca Transilvania
Banca anului 2020 pe Corporate: CEC Bank
Banca Anului 2020 pe Retail şi IMM: OTP Bank
Digital Bank of The Year: First Bank
Banca anului 2020 în Politici de Risk management: BCR
Produsul Anului 2020 în Creditare: FlexiCredit de la Raiffeisen Bank
Produsul Anului 2020 în Economisire: Bonus Economus de la Garanti BBVA
Produsul Anului 2020 în microfinanțare: EaSI Credit de la Patria Bank
Premiul pentru excelență în soluționarea litigiilor bancare: CSALB

CATEGORIA EDUCAŢIE FINANCIARĂ:
Premiul pentru educație financiară: Provident Financial România

CATEGORIA TEHNOLOGII
Premiul Best in Technology: DRUID

CATEGORIA IFN
BEST in LEASING: BCR Leasing
BEST in LEASING: BRD Sogelease
BEST IFN: PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA

CATEGORIA FONDURI DE INVESTIŢII
Administratorul de Fonduri de Investiţii al anului: NN Investment Partners
Fonduri de Obligatiuni si instrumente cu venit fix: BRD Simfonia administrat de BRD Asset Management
Fonduri Multi-Asset: OTP Global Mix administrat de OTP Asset Management
Fonduri diversificate: BT Index România ROTX, administrat de BT Asset Management
Fonduri deschise de investiții distribuite: NN Global Opportunities administrat de NN Investment Partners

Best in Administrare Fonduri de Pensii Facultative: Raiffeisen Acumulare administrat de Raiffeisen Asset Management
Best in Administrare Fonduri de Pensii Obligatorii: BCR Pensii Private

CATEGORIA ASIGURĂRI
Managerul anului în Asigurări: Virgil Şoncutean, CEO al Allianz Ţiriac

Compania Anului în Asigurări Generale:OMNIASIG VIG

Compania Anului în Asigurări de Viaţă: BRD Asigurări de Viaţă
Premiu pentru Inovaţie şi Digitalizare în Asigurări: Generali Asigurări
BEST Broker in Insurance (Corporate): MARSH Broker de Asigurări
BEST Broker in Insurance (Inovaţie): LEADER TEAM Broker de Asigurări

CATEGORIA BUSINESS
Best in BUSINESS: TRANSGAZ
Best in BUSINESS: ROMGAZ SA
Best in BUSINESS: TERAPLAST SA
Best in BUSINESS: CONSTRUCȚII ERBAŞU SA
Best in BUSINESS: LIDL România
Best Company in Private Investigation: SPIA România

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0