Rezultatele Alpha Bank România pentru anul 2020

Rezultatele Alpha Bank România pentru anul 2020

Alpha Bank Romania raportează o performanță financiară robustă în pofida unui an plin de provocări:

  • Profitul înainte de impozitare (PBT) a ajuns la 21,3 milioane de euro la sfârșitul lunii decembrie 2020, reflectând o performanță operațională puternică ca urmare a unui proces solid de colectare şi management al creditelor neperformante, în ciuda provocărilor datorate instabilităţii mediului macroeconomic.
  • Profitul operațional (PPI) s-a ridicat la 32,8 milioane euro, marcând o creștere anuală de 13%.
  • Portofoliul de credite s-a dovedit solid, în timp ce capitalul și lichiditatea au rămas ridicate.

2020 a fost un an provocator, plin de incertitudini cauzate de pandemia cu Covid-19, ale cărei efecte s-au făcut simţite atât la nivelul persoanelor fizice, cât şi la nivelul companiilor şi economiei în general.

În ciuda mediului macroeconomic agitat, Alpha Bank Romania a reușit să reacționeze cu promptitudine și să-și valorifice flexibilitatea, spiritul inovator și deschiderea față de toţi stakeholderii, pentru a fi alături de clienții săi în această perioadă de criză, pentru a asigura deplina protecție a angajaților săi, pentru a asigura soliditatea bilanțul şi pentru a menţine angajamentul faţă de acţionari.

În ciuda adversităților, am răspuns cu rapiditate gestionând adecvat resursele, venind proactiv în întâmpinarea nevoilor clienților noștri și oferind măsuri de sprijin, fie sub forma amânărilor la plată, fie sub formă de acces la finanțare și lichiditate. Am participat activ la programul IMM Invest, facilitând accesul la capital pentru clienții noștri, susținând astfel, revenirea economică.

Mai mult, ne-am adaptat rapid la noul context, accelerând dezvoltarea în zona de transformare digitală pentru a putea oferi clienților noștri soluții şi servicii îmbunătățite. Am extins rețeaua de ATM 24 Banking, implementând tehnologii de tip ‘self-service’ cu acces la servicii 24/7. Ne-am consolidat poziția pe piața soluțiilor de ‘e-commerce’, înregistrând o creștere de 85% a volumelor față de anul precedent. Am dezvoltat ecosistemul de plăți pus la dispoziția clienților noștri prin accesul la portfofele digitale cu posibilitatea înrolării cardurilor Alpha Bank Romania în aplicațiile Apple Pay, Google Pay, Garmin Pay și Fitbit Pay. Totodată, rămânând fideli valorilor și strategiei noastre, am continuat să fim deschizători de drumuri, lansând cu succes prima aplicație Tap-to-Phone sub numele de Alpha phonePOS. În același timp, consolidarea relațiilor cu partenerii noștri ne-a permis să devenim prima bancă pe piața locală care acceptă carduri UnionPay International în rețeaua sa de bancomate și POS-uri.

Întrucât promovăm responsabilitatea faţă de mediu şi eficienţa energetică, Alpha Bank Romania a fost printre primele bănci locale care s-au alăturat Schemei Pilot din cadrul iniţiativei Europene Energy Efficient Mortgage, un proiect pan-European ce vizează crearea unui mecanism prin care instituţiile de credit sunt încurajate să finanţeze construcţia şi renovarea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, cu scopul asigurării unei dezvoltări durabile. 

Rezultate financiare:

Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania s-a situat la finalul anului 2020 la 2,6 miliarde euro, marcând o evoluţie constantă comparativ cu 2019 în principal ca urmare a intensificării activității de creditare pe segmentele IMM şi credite de locuință. Pe fondul unei cereri ridicate venite din partea sectorului rezidențial, Alpha Bank Romania a înregistrat vânzări record în 2020. În aceeaşi perioadă, soldul depozitelor atrase de la clienţi a marcat un avans de 2% la 2,6 miliarde euro.

În ceea ce priveşte performanţa financiară, Alpha Bank Romania a continuat să genereze valoare pentru acţionarii săi în pofida provocărilor noului context macroeconomic. Veniturile operaţionale şi-au demonstrat rezilienţa în ciuda trendului puternic descendent al ratelor de dobândă, înregistrând un declin de doar 2.8% la 137,8 milioane euro.

Profitul operaţional a crescut cu 13% faţă de anul precedent ajungând la 32,8 milioane euro, pe fondul unei reduceri de 7% a costurilor. Datorită mediului economic dificil au fost implementate iniţiative de optimizare a bazei de costuri, în special în zona administrativă.

Profitul brut înregistrat în perioada analizată s-a situat la 21,3 milioane euro, reflectând atât o performanţă operaţională bună, cât şi un management solid al creditelor neperformante.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0