Richard Branson cedează peste jumătate din avere în scopuri caritabile

internationalMiliardarul Richard Branson, prezent anul trecut în România în cadrul evenimentului „The Ultimate Success Summit” organizat de Finmedia, este implicat într-o mulţime de evenimente de caritate. O duzină de miliardari din Europa, Australia, Asia şi Africa, între care Richard Branson, s-au alăturat unui club elitist de filantropi fondat de Bill Gates şi Warren Buffett, cu promisiunea publică de a ceda cel puţin jumătate din averile lor în scopuri caritabile.

Între participanţi se află Azim Premji din India şi Hasso Plattner din Germania, doi magnaţi în domeniul software, Vladimir Potanin, oligarh rus cu afaceri în minerit, şi afaceristul ucrainean Victor Pinciuk, relatează Financial Times.

Miliardarii şi soţiile lor s-au alăturat celor 92 de americani din „clubul” Giving Pledge, care a ajuns să reunească astfel persoane cu averi cumulate de 500 de miliarde de dolari. Averile noilor veniţi totalizează 61 de miliarde de dolari, potrivit celor mai recente estimări ale Forbes, iar cele ale membrilor din SUA sunt evaluate la 433 miliarde de dolari.

Sir Richard Branson, fondatorul Virgin Group, a precizat că obiectivul donaţiilor este mai puţin de a face acte caritabile, ci de susţinere a „iniţiativelor sociale”, cum ar fi cauze de protejare a mediului, între care reducerea emisiilor de dioxid de carbon, susţinerea antreprenoriatului şi rezolvarea conflictelor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0