România se poziţionează atipic la nivel european în ceea ce priveşte sarcina fiscală ( tax wedge în lb.engleză) rezultată din impozitarea muncii, potrivit datelor prelucrate şi communicate de Eurostat la începutul acestui an pentru 2017. Deşi figurează aproape de media UE şi la mijlocul plutonului statelor din regiune când este vorba despre un angajat singur fără obligaţii, situaţia se schimbă radical atunci când în întreţinere se află soţul/soţia şi/sau copiii.
Tax wedge (cu înţelesul de sarcină fiscală sau impozit pe venitul salarial în lb.română) este definit ca raportul dintre valoarea taxelor plătite pe muncă (de regulă, la nivelul OECD, un lucrător singur fără copii, cu un câştig la media pe economia naţională respectivă) şi costul total cu munca pentru angajator. Semnificaţia acestui indicator economic este de a arăta în ce măsură taxarea muncii descurajează angajarea. Exprimarea se face în procente din costul muncii.
Aşadar, cu o cotă de 39,49% a sarcinii fiscale pentru un angajat fără copii care câştigă salariul mediu pe economie s-ar părea că suntem undeva în gama de valori din regiune ( Ungaria 46,15%, Cehia 43,36%, Polonia 35,63% sau Bulgaria 34,27%) şi aproape la egalitate cu Spania (39,25%), uşor sub media UE ( 40,45%) şi, firesc, ceva mai departe de Germania (49,66%), Franţa (47,60%) sau Italia (47,70%).
Cuplu în care o singură persoană lucrează
Dacă se face, însă, trecerea la statistica referitoare la un cuplu din care o singură persoană lucrează ( situaţie ceva mai probabilă atunci când soţia este însărcinată), lucrurile încep să se schimbe şi avansăm de pe locul trei pe locul doi în miniclasamentul regional. Cu observaţia că doar la noi şi la vecinii unguri şi bulgari (atenţie, aceştia din urmă plasaţi oricum pe ultimul loc în materie de impozitare a muncii) nu contează familia în materie de impozitare a muncii.
În timp ce la cehi, polonezi şi în economiile occidentale mai dezvoltare se consideră normală o impozitare mai avantajoasă pentru cupluri, rezultată din posibilitatea unor deduceri mai mult sau mai puţin semnificative la nivelul măsurat al tax wedge. Dintre ţările analizate, Cehia şi Franţa sunt cele mai „sensibile” la acest aspect.
Astfel, la noi se păstrează sarcina fiscală pentru un cuplu fără copii în care o singură persoană la nivelul de 39,49%, dar această valoare devine cea mai mare din regiune ( Cehia 38,14%, Polonia 34,67%, Bulgaria 34,27%), peste media UE (37,87%) şi cota din Spania (36,53%), deşi se plasează încă sub cea din Franţa (42,61%) sau Germania (42,90%).
Cuplu cu doi copii
Să presupunem, apoi, că vin doi copii în cazul a doi părinţi salariaţi, situaţia cea mai apropiată de idealul de prosperitate economică şi de păstrare a populaţiei ţării, precum şi de asigurare a viitorului asigurărilor sociale (solidaritatea între generaţii). Acum avansăm în mod nedorit pe primul loc în liga noastră.
Sarcina fiscală pentru un cuplu (unul dintre cei doi cu salariul la 33% din media pe economie) cu doi copii coboară la 34,75%, dar devine cea mai mare din regiune ( Ungaria 34,60%, Cehia 31,70%, Bulgaria 28,53% şi Polonia 24,22% ), semnificativ peste media UE (31,40%) şi foarte aproape de Franţa (36,88%).
Aşadar, în cazul unei familii „clasice îi devansăm pe unguri şi cehi, evident suntem cu taxarea muncii semnificativ peste bulgari şi, atenţie (din perspectiva similarităţilor din structura economiei şi ca dimensiune a ţării), Polonia coboară destul de pronunţat şi se poziţionează pe ultimul loc. Ceea ce ar trebui să ne facă atenţi, pentru situaţia în care rămâne un singur angajat în familia cu doi copii.
Unde avem o poziţie şi mai puţin favorabilă, cu un nivel de 35,22% ( Ungaria 30,79%, Bulgaria 26,64%, Cehia 25,86% şi Polonia doar 10,02% !). Dincolo de faptul că trecem binişor de media UE, ajungem cu taxarea peste Germania (34,46%), Spania (33,72%) sau Marea Britanie (26,14%).
Practic, ungurii şi cehii mai „rad” cam cinci procente la impozitarea muncii, bulgarii cam două iar polonezii coboară puternic de la circa 24% spre numai 10%. Evident, pe modelul vecinilor gremani, care, de data aceasta, părăsesc prima poziţie din liga lor şi lasă detaşat în frunte pe francezi şi italieni.
Aşezarea sarcinii fiscale, neconformă cu politica europeană în materie
Dacă ne uităm şi la faptul că reuşim contraperformanţa de a ne duce cu impozitele la aproape şase puncte procentuale PESTE MEDIA UE, ne dăm seama că ceva nu este în regulă. Practic, cifrele seci arată cum politica socială de la noi nu se încadrează în uzanţele europene iar sensibilitatea la problemele familiale este „sublime dar lipseşte cu desăvârşire”.
Cel mai bun argument este că, potrivit Eurostat, nivelul de impozitare în cazul a doi angajaţi cu doi copii este ceva mai mic decât în cazul unui singur angajat tot într-o familie cu doi copii. Ceea nu se regăseşte în niciuna dintre ţările prezentate pentru referinţă din categoria noastră dar apare, foarte interesant din perspectivă culturală, la verii italieni şi francezi.
Una peste alta, aşezarea sarcinii fiscale în raport cu familiile din România apare ca neconformă cu politica socială europeană şi cu o fiscalitate clar diferenţiată, dar şi cu interesele economice legate de competitivitate şi formarea capitalului uman, descurajând net familia şi planurile de a avea copii.
Un studiu recent al Fundaţiei Friedrich Ebert arăta că, dacă aproximativ 75% dintre cuplurile căsătorite din România au deja cel puţin un copil, de fapt doar mai puţin de o treime dintre acestea au doi copii ( ponderea celor cu trei copii sau mai mult este de doar 4% din total), deşi aproape 60% ar dori să aibă doi copii iar 14% trei copii sau mai mulţi.
De ce nu o fac ? Fără a fi răspunsul exclusiv la o problem mai complexă, acelaşi studiu atrage atenţia ( citând specialişti de prestigiu) asupra faptului că „România este una dintre ţările cu cel mai înalt nivel de sărăcie în rândul copiilor nu numai din Europa, ci şi la nivel mondial”. De aici, cu contribuţia modalităţii în care se face taxarea muncii, se ajunge la o medie de 1,53 copii la o femeie faţă de 1,8 numărul planificat, oricum sub necesarul de 2,2 care ar permite menţinerea nivelului populaţiei.
COMMENTS