ROMSILVA BLOCHEAZĂ ACCESUL PRIN STRADA VADUL MOLDOVEI  PENTRU 6.500 DE LOCUITORI AI CARTIERULUI GREENFIELD

ROMSILVA BLOCHEAZĂ ACCESUL PRIN STRADA VADUL MOLDOVEI PENTRU 6.500 DE LOCUITORI AI CARTIERULUI GREENFIELD

În dimineața zilei de sâmbătă, 7 ianuarie 2023, cu doar două zile înainte de începerea școlilor, Romsilva însoțită de poliția română, a blocat 300 de metri de drum pentru a interzice accesul pe una dintre cele două intrări în cartierul Greenfield, restul până la 1.700 de metri cât are strada Vadul Moldovei rămânând deschiși accesului public și traficului auto.

Având în vedere acțiunile recente de interzicere a traficului auto doar pe o porțiune din drumul situat în strada Vadul Moldovei, București, Sector 1 prin închidere cu barieră, precum și tergiversarea de către autorități a procedurilor necesare pentru transferul acestuia, din domeniul public al Statului Român, aflat în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA face o serie de precizări menite să lămurească această situație.

De-a lungul timpului, fiind conștiente de dezavantajele și impactul pe care îl are închiderea accesului publicului la această porțiune de drum, Municipiul București și Romsilva, împreună cu concursul altor autorități precum Ministerul Mediului și Sectorul 1 al Municipiului București, au încercat să identifice soluții pentru deblocarea acestei situații.

În susținerea acestui demers, în 2018 IMPACT a donat trei loturi de teren cu o suprafață totală de 6.000 mp și o valoare de 800.000 euro (fără TVA), situate în intravilanul Sectorului 1 al Municipiului București în scopul efectuării formalităților pentru transferul celor 300 de metri din domeniul public al Statului Român – în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București. Aceasta a fost o condiție esențială în rezolvarea situației și ar fi trebuit să ușureze și să accelereze întregul proces, restul fiind doar formalități între autoritățile statului.

Consiliul General al Municipiului București a acceptat donația cu sarcini și a aprobat încheierea contractului de donație sub rezerva obținerii acordului Romsilva. În mai 2018, Romsilva a emis avizul privind acceptarea donației, iar în iunie 2018 și Municipiul București accepta oferta. Prin acceptarea donației, Municipiul București s-a obligat să dea în compensare către Romsilva terenurile primite de la IMPACT, în vederea deschiderii accesului publicului la Drum, între Aleea Privighetorilor și Șoseaua Pădurea Pustnicu.

În 2019, Romsilva a emis avizul pentru scoaterea definitivă a terenului în suprafață de 3.009 mp din fondul forestier aflat în proprietatea publică a Statului Român pentru realizarea drumului de acces – beneficiar Municipiul București, precum și pentru introducerea în circuitul silvic, în compensare echivalentă, a terenurilor donate.

În ciuda celor de mai sus, autoritățile implicate în acest proces, fără o justificare legală, au încetat să efectueze formalitățile necesare pentru a permite accesul publicului la această porțiune din strada Vadul Moldovei, respectiv să îndeplinească procedurile necesare pentru transferul acesteia din domeniul public al Statului Român – în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București.

Mai concret, Municipiul București nu și-a îndeplinit până în prezent obligația executării sarcinii astfel cum a fost asumată în contractul de donație.

In cursul anului 2022, IMPACT a notificat toate instituțiile implicate, în vederea determinării Municipiului București prin Primarul General să finalizeze aceste demersuri. Situația actuală este rezultatul pasivității Primarului General care refuză să finalizeze demersurile descrise mai sus.

”Noi, la IMPACT, dezvoltăm comunități mari sustenabile în cadrul cărora construim și o infrastructură majoră de drumuri, bulevarde și utilități. Administrațiile locale au, la rândul lor, datoria și obligația să asigure infrastructura oricărui oraș și accesul cetățenilor către și dinspre locuințele lor. IMPACT a venit permanent în sprijinul acestora făcând eforturi și alocând resurse considerabile pentru a susține aceste demersuri.

În cazul concret al porțiunii de drum din strada Vadul Moldovei prin care se blochează strict accesul spre cartierul Greenfield, adminstrația orașului a dat dovadă de nepăsare și lipsă de respect pentru miile de oameni din cartierul Greenfield. Tergiversarea punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive aduce prejudicii grave și disconfort pentru familiile care locuiesc aici. Un cartier imens cu locuitori stresați zilnic de ambuteiaje create artificial nu poate deveni o comunitate sustenabilă. Am susținut permanent soluții viabile, multe finanțate chiar de noi dar, în acest caz, pasivitatea, birocrația și blocajul instituit afectează calitatea vieții celor care au avut încredere în noi.

Doresc, din nou, să fac un apel către autoritățile implicate să vină alături de cetățenii din comunitatea noastră, de noi și să arate grijă față de oameni, așa cum au promis și așa cum este firesc în orice societate.”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.

În acest moment, Consiliul General al Municipiului București trebuie să solicite Guvernului României emiterea unei hotărâri în baza căreia să se constate trecerea gratuită a drumului din domeniul public al Statului Român, aflat în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, în administrarea Consiliului General al Municipiului București și să plătească taxele aplicabile, pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier național.

În caz contrar, IMPACT va fi nevoită să demareze acțiuni în instanță pentru obținerea dreptului de acces pe acest drum, in beneficiul celor peste 6.500 de locuitori din împrejurimi.

In aceste condiții, singurele autorități în măsură să restabilească o situație de drept vor fi instanțele judecătorești. Deși IMPACT nu poate garanta finalitatea demersurilor sale deoarece instanțele vor fi suverane în a judeca, are încredere că va avea câștig de cauză.

Mai mult decât atât, IMPACT a făcut în ultimii ani toate demersurile necesare pentru a construi alte trei căi de acces către ansamblul Greenfield. În acest scop, a achiziționat terenuri, a investit în proiecte tehnice, a întocmit și depus documentații, toate cele trei proiecte așteptând de patru ani avizul autorităților, în fiecare dintre cazuri înregistrându-se întârzieri în răspunsul acestora.

În toți cei peste 30 de ani de experiență în piața imobiliară din România, IMPACT a asigurat bunăstarea rezidenților din ansamblurile construite, atât prin calitatea ridicată a locuințelor, cât și prin impactul pozitiv asupra vieții oamenilor, dezvoltând comunități cu accent pe sustenabilitate, eficiență și generând valoare adăugată pentru toate părțile implicate.

Aici poate fi citită poziția IMPACT în urma blocării celor 300 de metri din strada Vadul Moldovei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0