ROPAT 2022: Urmează cele mai mari investiții din România pentru Transportul Public

ROPAT 2022: Urmează cele mai mari investiții din România pentru Transportul Public

În perioada următoare sunt prevăzute cele mai mari investiţii din sectorul românesc al transportului public, fie că vorbim de dezvoltarea reţelelor şi logisticii de autobuze, trenuri, metrouri, toate programele de finanţare încurajând mobilitatea verde.

 Ultimii ani au schimbat transportul și mobilitatea, iar progresele în digitalizare au creat terenul potrivit pentru soluții performante, conectivitate și automatizare. Prioritățile instituțiilor europene ne indică direcția către un transport sustenabil, durabil și rezilient, dar și acțiuni concrete pentru reducerea impactului asupra mediului.

În acest context, Asociația Română pentru Smart City organizează Reuniunea Operatorilor, Producătorilor și Autorităților din Transportul Public” (ROPAT), în perioada 27-28 octombrie 2022, la Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), Autoritatea Pentru Reformă Feroviară, Asociația Intercomunitară de Transport Public București-Ilfov (TPBI), Societatea de Transport Public București (STB SA), Asociația de Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADR-BI), EIT Urban Mobility.

Transportul Public în România – Radiografia Industriei Mobilității

Orașele românești pot avea parte de schimbări radicale în ceea ce privește transportul public. Radiografia Industriei Mobilității va fi dezbătută în cadrul primului eveniment major, dedicat transportului public din România, ROPAT 2022. 

Cluj Napoca achiziționează autobuze autonome, Iași-ul are autobuze electrice, Brașovul se mândrește cu autobuzele electrice care au parcurs un total de peste 2.000.000 de km, cumulând o reducere de aproximativ 1.600 de tone de dioxid de carbon, 70 de tone de oxizi de azot (NOx), 30 de tone de monoxid de carbon, 10 tone de hidrocarburi și 1,4 tone de particule (PM 2,5; PM 10 etc). Turda este primul oraș din România cu transport public 100% electric, iar cele 20 de autobuze electrice care compun flota societății TUP – Transport Urban Public Turda, achiziționate cu fonduri europene sunt dotate cu camere de supraveghere video, aer condiționat, rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități și sistem E-Ticketing. 

Capitala investește în transport, Societatea de Transport București (STB SA) având în acest moment în derulare contractul de furnizare cu finanțare prin Fondul European POR, a unui număr de 100 tramvaie noi și a 100 autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare necesară acestora, iar cu finanțare prin Administrația Fondului de Mediu, a 100 troleibuze cu autonomie. Investițiile viitoare includ printre altele și achiziția de panouri fotovoltaice ce vor fi amplasate pe autobazele și depourile STB SA cu finanțare prin POIM. 

Gala Premiilor Transportului Public ROPAT 2022

Companiile, instituțiile, operatorii de transport dar și orașele care au implementat proiecte de mobilitate urbană sunt invitate să înscrie gratuit un proiect pentru Gala Premiilor Transportului Public ROPAT 2022. Înscrierile se realizează exclusiv online, pe pagina evenimentului și sunt deschise până pe 22 octombrie 2022. 

ROPAT 2022 – Viziune, Strategie și Soluții pentru Transportul Feroviar

În urmă cu numai câteva zile, Autoritatea pentru Reforma Feroviară a lansat în licitație achiziția a 12 automotoare electrice pe hidrogen. Finanțarea se realizează prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și prin fonduri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. 

Despre celelalte proiecte de investiții ale autorităților publice aflăm detalii la ROPAT 2022, evenimentul ce reunește liderii transportului public din România. 

Despre eveniment: ROPAT 2022 se desfășoară în perioada 27/28 octombrie 2022 și cuprinde conferințe, dezbateri și gala de premiere a liderilor din domeniu. Panelurile organizate pe parcursul evenimentului reunesc experți, reprezentanți ai ministerelor implicate în transformarea transportului, reprezentanți ai parlamentului, lideri în tehnologie inovatoare precum și invitați speciali.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0