S-a lansat BăcăniaVerde.Ro, food hub cu platforma eshop online dedicat producătorilor locali și cultivării educației gastro-oenologice

S-a lansat BăcăniaVerde.Ro, food hub cu platforma eshop online dedicat producătorilor locali și cultivării educației gastro-oenologice

S-a lansat BăcăniaVerde.Ro, food hub cu platforma eshop online dedicat producătorilor locali, artizani de bun gust și cultivării educației gastro-oenologice prin experienţe multisenzoriale.

Etic, tradițional, proaspăt și savuros, cu arome și gusturi din copilărie fabuloase, dar și cu accente moderne, îmbinând arta bunicilor noștri și creativitatea secolului 21 si atmosfera calda si familiala din jurul mesei traditionale romanesti – iată cum descriem „meniul” noului food hub BăcăniaVerde.Ro.

Spun „meniul”, pentru că am lansat această patformă într-o perioadă în care nu ne putem bucura prea mult de ieșiri la restaurante și de evenimente – și ne e dor.

Și pentru că este nevoie, acum, mai mult decât oricând, să susținem producătorii români, asumați, curajoși și inventivi (chiar și în aceste vremuri sau poate cu atât mai mult) vom avea doar produse locale, de calitate, de la artizani din toata țara.

Așadar, BăcăniaVerde.Ro este un food hub, dedicat producătorilor locali, platformă online și e-shop, creată chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, cu produse gastronomice artizanale și vinuri de calitate de la crame din toată țara, boutique sau mai aparte.

Acele lucruri care aduc nu doar gust bun, dar și dorința de a te bucura de ele cu cei dragi, de a fi cu toții la masă, care dau un sentiment de plenitudine.

Sunt produse selectate pe criteriile mișcării Slow Food:  bune, gustoase, curate, etice in raport cu efortul producatorului si mediul.

Așa că pășim în 2021 cu încrederea că putem fi un etalon al bunului gust, al asocierilor de gusturi si arome într-o perioadă mai grea, iar scopul nostru e de a susține acești producători și a te îndemna și pe tine, consumatorule, să îi cunoști!

Este o zonă dragă nouă în care activăm offline de mai bine de 10 ani cu o bază de date de peste 10.000 contacte directe – persoane fizice și clienți corporate, experimentaliști de evenimente și iubitori de gastronomie și vin, de produse gourmet traditionale, de gusturi bune locale, cu degustări și evenimente, pe care sperăm să le putem relua în curând.

Am strâns deja o comunitate micuță, dar inimoasă, la care te invităm să ni te alături dacă ești producător și simți că ai ceva de spus, și dacă ești consumator, să îndrăznești să încerci delicii cu savori uitate sau în combinații noi, să cumperi mai mult on line, să susții alături de noi acești producători ambițioși și încrezători în ceea ce fac.

BăcăniaVerde.Ro dă și opțiunile de a-ți face propriul coș sau de a opta pentru coșurile de-a gata, măiestrite de-ai noștri prieteni-colaboratori.

Cadouri-gourmet simbol, idei pentru mese vesele, festive sau informale, picnicuri, cine, onomastici și alte sărbători

Este o platformă care va inspira pentru viitoare cadouri de zile aniversare și onomastice, produse pentru sărbători religioase, mese festive, picnicuri, cine romantice, mese vesele în familie sau cu prietenii, degustări, diferite alte ocazii precum 1 și 8 Martie, Valentine’s Day, Paște, Crăciun, Anul Nou.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0