Salt Bank: debutul unui brand inovator în sectorul bancar digital din România

Salt Bank: debutul unui brand inovator în sectorul bancar digital din România

Salt Bank, banca 100% digitală made in RO – premieră în țara noastră
Salt Bank alege Engine by Starling, ca partener strategic pentru platforma sa bancară de tip SaaS Cloud

Miercuri, 15 Noiembrie 2023, un nou brand a apărut pe piața bancară din România. Salt Bank, subsidiară a Grupului Financiar Banca Transilvania, urmează să-și lanseze serviciile și produsele către publicul larg în 2024.

Salt Bank propune clienților prima bancă 100% digitală, un neobank made in România, fiind astfel o premieră în piața locală. Cei care vor să-și facă toate operațiunile bancare de pe smartphone vor beneficia de o experiență digitală simplă, accesibilă, intuitivă și completă. Așa cum spune și numele, noua companie va aduce o „ruptura pozitivă” față de clișeele tradiționale – un salt în curaj și inovație.

Salt Bank costruiește o bancă 100% digitală, cu mai multe caracteristici unice:

  • Centrată în jurul clienților, oferind experiențe nativ digitale care adresează nevoi reale.
  • 100% digitală atât în interfața clientului cât și în procesele interne, fiind astfel agilă și prietenoasă în relația cu utilizatorii.
  • Conformă cu reglementările locale și internaționale și garantând fondurile clienților prin Fondul de Garantare a depozitelor bancare din România.

Salt Bank a ales Engine by Starling, pentru platforma sa bancară de tip SaaS Cloud (Software as a Service) – parteneriat care este supus aprobării de către autoritatea de reglementare și supraveghere.

Platforma bancară proprietate a Engine, bazată pe cloud, va permite Salt Bank să deservească piața din România cu o gamă completă de servicii bancare digitale. Platforma Engine servisează Starling Bank, care are deja peste 3,6 milioane de clienți în Regatul Unit.

Folosind capabilitățile SaaS ale Engine, parteneriatul va permite Salt Bank să:

  • Ofere experiențe 100% digitale pentru deschiderea și gestionarea clienților, a conturilor curente și a produselor de economii.
  • Proceseze plătile și tranzacțiile cu cardul, precum și gestionarea creditelor.
  • Gestioneze operațiuni prin intermediul portalului Back-Office brevetat de Engine. Includem aici servicii pentru clienți, monitorizarea și prevenirea criminalității financiare, operațiuni de plată, operațiuni cu carduri, administrarea și recuperarea creditelor.

Noua platformă 100% digitală Salt, ce se va lansa în 2024, este proiectată să fie cloud native, caracteristică esențială pentru scalabilitate, fiabilitate și reziliența de top.

Gabriela Nistor, Director General al Salt Bank, a explicat filozofia și direcția brandului: La alegerea numelui Salt Bank, am căutat ceva care să rezoneze cu noi, oamenii de aici. Acest nume reprezintă un salt de la clișeele tradiționale și un avans în inovație, agilitate și progres. Este un nume care vorbește despre ambițiile noastre, dar in același timp este simplu și familiar, reflectând spiritul echipei noastre: specialiști dedicați și experți, dar și prietenoși și accesibili. Avem curajul de a inova azi pentru a fi mai buni mâine și suntem hotarâți să dezvoltăm o companie sigură și de încredere pe termen lung.”

Sam Everington, CEO al Engine by Starling, a declarat: ” La Engine, scopul nostru este să aducem platforma noastră modernă de banking, companiilor de servicii financiare din întreaga lume. Primul nostru client, Salt Bank, împărtășește viziunea noastră pentru un banking mai bun. Împreună plănuim să creăm cele mai bune experiențe clienților din România, la fel cum a făcut Starling Bank în Regatul Unit.”

Despre Salt Bank

Salt Bank, anterior Idea Bank, cu sediul în România, este o filială deținută integral de Grupul Financiar Banca Transilvania.

Noua bancă digitală va fi lansată în 2024 și va oferi produse și servicii financiar-bancare simple, inovatoare și centrate pe client.

www.salt.bank

Despre Engine by Starling

Engine by Starling este un furnizor de tehnologie SaaS care își propune să ofere platforma sa bancară modernă, băncilor din întreaga lume. Platforma Engine, dezvoltată pentru a susține Starling Bank din Marea Britanie, este modulară, se bazează pe API, este nativă în cloud și este o tehnologie validata la scară larga.

Pentru informații suplimentare despre Engine by Starling, vă rugăm să vizitați: https://enginebystarling.com/about-us/

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0