Se conturează noul model de business bancar?

Se conturează noul model de business bancar?

De cele mai multe ori înţelegerea trecutului indiferent de domeniul de activitate se dovedeşte a fi atât de dificilă încât întrebările precum: „cum va arăta viitorul?”, par să nu-şi aibă rostul. Şi totuşi nevoia de previziune, de „cunoaştere” a ceea ce este posibil să se întâmple vine din necesitatea pregătirii pentru adaptare.

Restrângând această remarcă la nivelul economiei, descoperim faptul că aşa-zisele aşteptări se propagă în rândul consumatorilor conducând la confirmarea acelora. De pildă, exemplul dat de Guvernatorul BNR: „Zvonurile deflaţiei participă la crearea unei stări de spirit, ce presupune amânarea achiziţionării. Aceasta se reflectă în diminuarea consumului, care marchează scăderea preţurilor.” Totodată dacă ne adâncim mai mult în domeniul menţionat observăm sectorul financiar-bancar, parte esenţială a economiei, care, odată cu urmările evenimentului din 2007-2008, a devenit atât de prezent în discuţiile recente, multe cu tentă pătimaşă. Chiar dacă explicaţiile motivului crizei şi-au pierdut din intensitate, urmările ei se resimt, drept pentru care încă fac valuri în rândul dezbaterilor. O analiza asupra viitorului nu este numai dificilă ci şi tensionată, specialiştii temându-se, de cele mai multe ori, să se pronunţe.

Acestea fiind spuse, recent, AGER, ASPES şi Finmedia, sub patronajul BNR. au organizat Forumul: Viitorul Modelelor de Business Bancar-Adaptarea la schimbare, în care nume de seamă ale sectorului menţionat au participat la discuţii intense cu scopul de a transmite posibila evoluţie a domeniul bancar. Mugur Isărescu, Guvernator, Banca Naţională a României, Marcel Roy, Secretar General, Asociaţia Europeană a Băncilor Publice, Zdenek Tuma, fost Guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Cehe, Partener, KPMG Republica Cehă, Gheorghe Zaman, Prof.univ.dr., Membru corespondent al Academiei Române, Preşedintele AGER, Radu Graţian Gheţe, Preşedinte CEC Bank, Andrei Dudoiu, Preşedinte Directorat/CEO, VolksbankRomânia, Grup Transilvania, Tomas Spurny, CEO, BCR Erste Bank, Sergiu Oprescu, Preşedinte Alpha Bank România, Robert Rekkers, CEO Agricover Credit IFN, Paul Ichim, Vicepreşedinte Executiv, EximBank România, Pavel Năstase, Prof.univ.dr., Rector, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Cosmin Vladimirescu, General Manager România şi Moldova, Mastercard, Dan Bulucea, Country Manager, Google România, Elena Ungureanu, Deputy Country Manager Visa Europe, Gabriel Biriş, Partener, Casa de Avocatură Biriş Goran, Marian Stancu, Manager consultanţă pentru servicii financiare, PwC România, Oana Petrescu, Director Executiv, Consiliul Patronatelor Bancare din România, Petru Rareş, Membru Fondator, ASPES au fost paneliştii prezenţi la evenimentul cu pricina.

Principalele idei menţionate cu privire la viitorul business-ului bancar local au fost: tendinţa moderată de creştere a creditării, atenţia în creştere pentru calitatea creditelor, importanţa nevoilor clientului în contextul schimbărilor, reglementările de ordin european ce se reflectă şi la nivelul ţării şi digitalizarea, ca provocare majoră în următorii cinci ani.

În deschiderea evenimentului, Guvernatorul BNR a abordat subiecte precum neliniştea băncilor cu privire la creditele imobiliare, în contextul în care se vehiculează o idee hilară: stingerea debitului prin renunţarea la imobilul-garanţie, indiferent de disconcordanţa dintre cele două valori: „Cine va mai acorda credite imobiliare când rambursarea se specifică prin lege că se poate face în clădiri. Băncile nu sunt dezvoltatori imobiliari, nu sunt niciun fel de dezvoltatori. ” a remarcat acesta. De asemenea pe lângă cele trei tendinţe ale sectorului bancar-creşterea moderată a creditării, calitatea creditului în detrimentul cantităţii, importanţa finanţării locale şi asigurarea cu privire la faptul că România nu a aplicat relaxarea cantitativă şi nici nu se confruntă cu deflaţie, Mugur Isărescu a atras atenţia băncilor şi asupra nivelului comisioanelor practicate, considerate acum prea mari în raport cu dobânda la depozite, ceea ce poate conduce la un val de retragere a depozitelor din partea deponenţilor: „Nici o bancă nu cred că trebuie să trăiască momentul în care creditorul ei spune: de ce să ţin banii în bancă? Să plec cu mai puţini bani acasă sau să fiu în pierdere la fiecare operaţiune?”

Forumul a continuat cu sfaturile fostului Guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Cehe, Zdenek Tuma, care atrage atenţia asupra nevoilor clientului şi adaptarea băncilor cât mai rapidă la schimbări, date fiind provocările din partea digitalizării şi apariţia unor noi concurenţi în piaţă: „În ceea ce priveşte viitorul sectorului bancar, cred că acesta va fi plin de numeroase presiuni, însă cele mai reprezentative par a fi : creşterea numărului instituţiilor nebancare dornice să se afirme şi impactul tehnologic ” a declarat acesta.

Un alt subiect de interes major, dezbătut în cadrul evenimentului, ţine de beneficiile specializării băncilor şi aplecarea lor către anumite sectoare. S-ar crea astfel posibilitate ca acoperirea nevoilor consumatorilor să fie una mult mai bună, la nivel cantitativ şi calitativ. Acest aspect a fost pus pe tapet de Tomas Spurny, CEO, BCR Erste Bank: „ Specializarea este mai uşor de manageriat, poţi obţine mai multe informaţii din domeniul ales, vei şti mai multe pentru a putea îmbunătăţi paleta de oferte pentru potenţialul de creştere din domeniul vizat.” Ideea sa este susţinută de Robert Rekkers, CEO Agricover Credit IFN: „Profitabilitatea din creditare se diminuează considerabil aşadar este necesară revitalizarea sistemului bancar prin inovare. România nu este Germania! Ea are un potenţial mare de creştere în domeniul agricol, al IMM. Uitaţi-vă numai la mediul rural cât de abundent este, mană cerească pentru antreprenori! Iar băncile, pentru a se putea alinia creşterii trebuie să se specializeze, microfinanţarea este cheia”!

De remarcat în ceea ce priveşte sectorul bancar este faptul că acesta se confruntă cu două mari provocări în acest moment: urmările crizei din 2008, încă resimţite în activitaţile actuale şi schimbările prin care acesta trebuie să treacă. Sergiu Oprescu, Preşedinte Alpha Bank România şi al Asociaţiei Române a Băncilor a susţinut că principala transformare prin care băncile trebuie să treacă este de ordinul alinierii produselor în funcţie de aşteptările clienţilor. Totodată acesta a menţionat faptul că schimbările demografice precum: îmbătrânirea populaţiei şi fenomenul migraţiei de tipul urban-rural, accelerează modificările şi creează presiuni mari în rândul băncilor.

Ultima parte a forumului a inclus în preponderenţă discuţii cu iz digital. Mobile-banking pare să devină principala sursă de interacţiune cu banca din partea clientului, care poate face acest lucru de oriunde de pe glob. Este cert că folosirea noilor instrumente a avut deocamdată impact doar asupra unei persoanelor cu un nivel de educaţie financiară mult peste medie în România. Miza fiind de a transmite acestă uzanţă la nivelul întregii populaţii.

Deşi toţi apreciem această practică, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR a venit cu o remarcă foarte interesantă sub acest aspect de ordinul încrederii face-to-face în relaţia bancă-client: „În ultimele zile am asistat la numeroase dezbateri în rândul bancherilor ce aveau drept esenţă obţinerea unui împrumut prin încrederea face-to-face. Chiar şi în epoca globalizării există intensitatea acesteia, ce primează în faţa interacţiunii prin intermediul computerului, telefonului sau oricărui alt gadget.”

Pentru a concluziona, putem spune că cei ce vor prospera în domeniul bancar vor fi aceia care se vor adapta cel mai repede schimbărilor, care vor asimila rapid fiecare informaţie economică şi care se vor axa pe nevoile clientului.

Dincolo de intersantele discuţii, întrebările rămân. Iar acestea probabil că nu îşi vor găsi răspunsuri exhaustive nici după ediţia din toamnă a Formului demarat de organizaţiile mai sus menţionate şi nici după alte zeci şi sute de evenimente. Probabil nu întâmplător, şeful celei mai mari bănci din România, Tomas Spurny nu a ezitat să spună în cel mai direct mod posibil că în momentul de faţă, din punctul său de vedere, nu există clar conturat un model de business bancare al viitorului!

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0