SIVECO România – Finalist la European IT & Software Excellence Awards

business3Soluţia de conţinut digital educaţional dezvoltată în cadrul proiectului de eLearning din Kazakhstan a adus celor doi parteneri – Centrul Naţional de Informatizare din Kazakhstan (CNI) şi SIVECO România – titlul de Finalişti în cadrul competiţiei internaţionale European IT & Software Excellence Awards 2013, la categoria celor mai bune soluţii dedicate sectorului public.
Soluţia dezvoltată de CNI şi SIVECO România a primit aprecierea juriului pentru valoarea ei pedagogică şi nivelul crescut de interactivitate a utilizatorilor cu elementele multimedia din lecţiile virtuale, precum şi cu elementele de evaluare a cunoştinţelor dobândite. Proiectul a fost apreciat de asemenea şi pentru amploarea sa, soluţia de eLearning urmând a fi implementată în peste 90% din şcolile din Kazahstan până în anul 2020, conform strategiei de educaţie din Kazakhstan.
Soluţia IT implementată de SIVECO şi CNI a avut ca scop creşterea eficienţei materialelor educaţionale şi a interacţiunii elev – profesor, prin dezvoltarea şi implementarea de conţinut digital interactiv pentru elevi din şcoli gimnaziale, licee şi şcoli profesionale.
SIVECO România este liderul caselor româneti de software i unul din integratorii software de succes din Europa Centrală i de Est. Compania dezvoltă i exportă soluii IT i proiecte de consultană cu valoare adaugată ridicată către ări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord i spaiul Comunităii Statelor Independente. Compania a fost înfiinată în 1992 i are peste 1.000 de angajai. Acionarii SIVECO România sunt Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V i SIVECO Management Team.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0