Smart Grids – un proces în dinamică

smart_grid

Smart Grids este un proces în dinamică, nu o stare de fapt la un moment dat iar soluţiile ICT „bune” sunt cele care se adaptează proceselor asupra carora sunt aplicate. “

 

În niciun caz nu are trebui să modelăm sau să schimbăm procesele de business după software, cel mult implementarea unei aplicaţii poate fi ocazia care să ne motiveze acest demers, dar care trebuie realizat din perspectiva procesului în sine şi nu a sistemului software”, a declarat Andrei Berechet, director divizia SCDA & Automatizări Adrem Invest, la conferinţa „Reţele inteligente de utilitati ale viitorului Smart Grids. Arhitecturi de reţele de date în conceptul Smart Grids”, organizată de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei – CNR-CME.

 

Berechet a arătat că nu există arhitecturi best practice,  „arhitectura buna este cea care răspunde prezentului, este <future ready> şi este adaptată stadiului de dezvoltare şi problemelor specifice şi particulare ale companiei care o aplică”.

 

Dr. ing. Dumitru Federenciuc, Director Electrica, a arătat că în acest domeniu motto-ul este „Adapt and adopt”. „rețeaua capabilă să adapteze continuu cele mai moderne soluții tehnice de control și supraveghere și să adopte singură cele mai bune reguli de funcționare la cerințele clientului, în scopul de a îmbunătăți continuu serviciile oferite, va deveni rețeaua electrică a viitorului, care, din vanitate sau nu, va putea purta denumirea de rețea inteligentă”, a spus reprezentantul Electrica.

 

Dr. ing. Mircea Eremia, profesor Universitatea „Politehnica” Bucureşti, moderatorul conferinţei, a arătat că România are nevoie de o nouă generaţie de specialişti, care să înţeleagă conceptul Smart Grid. „Nu putem face Smart Grid cu actualii specialişti, trebuie să creăm o generaţie de lupi tineri”, a spus  Mircea Eremia.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0