Spania reduce impozitele pentru a susţine recuperarea economiei

internationalGuvernul spaniol a anunţat reduceri semnificative până în 2016 la impozitele plătite de companii şi populaţie, pentru a recompensa sacrificiile din ultimii ani şi pentru a stimula investiţiile, înfiinţarea de locuri de muncă şi competitivitatea.

Scăderea taxelor va lăsa spaniolii cu mai mulţi bani în buzunar înaintea alegerilor care ar putea avea loc cel mai devreme la sfârşitul anului următor, notează publicaţia americană, scrie Wall Street Journal, citat de Mediafax.

Rata de impozitare pentru companii va coborî de la 30% în prezent la 25% până în 2016.

Pentru persoanele care câştigă peste 300.000 de euro pe an, impozitul va fi redus de la 52%, unul dintre cele mai mari din Europa, la 45%.

De asemenea, cei care obţin mai puţin de 12.450 de euro pe an vor plăti în 2016 impozit de 19%, faţă de 24,75% în prezent.

Taxarea va creşte, însă, pentru populaţia cu venituri între 100.000 de euro şi 150.000 de euro, ca urmare a restrângerii numărului de catetgorii de impozitare, a declarat ministrul Bugetului, Cristobal Montoro.

Oficialii spanioli afirmă că economia ţării creşte suficient de puternic astfel încât încasările din impozite să crească chiar dacă scad cotele de impunere.

Fondul Monetar Internaţional arăta în luna mai că economia Spaniei, care a ieşit din recesiune în vara anului trecut şi ar urma să crească potrivit estimărilor cu 1,2% în acest an, a depăşit perioada critică şi are spaţiul necesar pentru a reduce impozitul pentru companii.

Reducerile de taxe anunţate de guvern ar aduce rata de impozitare pentru persoanele cu venituri mari la nivelul anterior majorării din 2012, în timp ce pentru cei cu venituri mici ar fi uşor mai scăzută.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1