Sprijinul acordat energiilor verzi ar putea fi diminuat din nou

Row of wind turbinesTrei senatori PSD propun ca Legea energiilor regenerabile să fie modificată astfel încât valoarea maximă a certificatelor verzi să fie redusă de la 55 de euro la 30 de euro, a declarat directorul executiv al Asociaţiei pentru Energie Eoliană RWEA, Ionel David, într-o conferinţă.

În prezent, legislaţia prevede că un certificat verde se tranzacţionează la valori cuprinse între 27 şi 55 de euro.

Certificatele verzi sunt acordate de stat producătorilor de energie regenerabilă pentru fiecare MWh produs şi livrat consumatorilor.

Aprobarea propunerii celor trei senatori ar însemna încă o diminuare a sprijinului statului pentru energia verde, după ce anul trecut Guvernul a decis că un anumit număr de certificate verzi vor fi acordate companiilor cu o întârziere de trei ani. La 1 ianuarie a intrat în vigoare o altă scădere a acestui sprijin, respectiv diminuarea numărului de certificate verzi acordate producătorilor de energie alternativă.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0