Start pentru o nouă ediţie a Forumului Economic de la Davos

Start pentru o nouă ediţie a Forumului Economic de la Davos

klaus-schwabAnual, în luna ianuarie, cei mai puternici oameni de pe Planetă se reunesc în Elveţia pentru a susţine o serie de conferinţe şi dezbateri despre cele mai importante teme ale economiei şi umanităţii. Anul acesta, principalul subiect al reuniunii va fi tot cel constituit de globalizare, şi efectele acesteia asupra omenirii.

Evenimente diverse care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului. Schimbările din societatea globalizată şi din economia mondială, accelerate de comerţul internaţional în creştere dar şi de schimburi culturale cresc probabilitatea ca evoluţia economiei mondiale să arăte ca o spirală descendentă.

„Majoritatea statelor ratează oportunităţi importante de a accelera creşterea economică şi, totodată, de a reduce inegalităţile”, susţin organizatorii Forumului Economic Mondial de la Davos (WEF).

La Forumul de la Davos vor participa lideri politici ai celor mai puternice economii, directori de companii foarte mari, oameni de ştiinţă şi de artă, investitori şi economişti, care vor discuta despre importanţa monitorizării speranţei de viaţă, a productivităţii şi a ratei sărăciei. Organizatorii Forumului monitorizează o sută trei state, care au înregistrat valori nefavorabile ale acestor trei indicatori în ultimul timp.

Printre şefii de stat şi de guvern care vor lua parte la această întâlnire se numără Mauricio Marcri (Argentina), Justin Trudeau (Canada), Alexis Tsipras (Grecia), Joe Biden (SUA), David Cameron (Marea Britanie), Manuel Valls (Franţa), Joachim Gauck (Germania) şi Benjamin Netanyahu (Israel). Sunt aşteptate cu nerăbdare opiniile preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, preşedintelui Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, preşedintele Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, precum şi guvernatori ai băncilor centrale din Canada, Anglia, Franţa, India, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud şi Elveţia.

„Venitul mediu per capita a scăzut cu 2,4% între 2008 şi 2013 în douăzeci şi şase de economii avansate, ceea ce scoate în evidenţă insecuritatea şi inegalitatea care însoţesc modificările tehnologice şi globalizarea” au publicat într-o prefaţă organizatorii Forumului Economic Mondial de la Davos.

Discuţiile care vor avea loc în Elveţia se vor concentra pe mai multe sectoare şi tematici cum ar fi „criza migranţilor din Europa, atacurile teroriste, la care se adaugă şi prăbuşirea preţului petrolului sau încetinirea economiei chineze, dar pentru ca orice încercare de a soluţiona problemele să aibă sorţi de izbândă, este nevoie de dialog, colaborare şi cooperare ”a susţinut Klaus Schwab la întâlnirea care a avut loc înainte de marele eveniment. Vom rveni cu amteriale pe parcursul desfăşurării lucrărilor.

Autor: Diana Dăscălescu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0