Startup-ul clujean Wello a fost selectat în acceleratorul Google for Startups, în cadrul programului Business Model Mastering

Startup-ul clujean Wello a fost selectat în acceleratorul Google for Startups, în cadrul programului Business Model Mastering

  • Wello a fost ales alături de alte 5 startup-uri europene,
  • Obiectivul Wello este creșterea eficienței actualului model de business, atât în zona B2C, cât și în zona B2B,
  • Dezvoltarea platformei Wello a început în august 2017, după ce fondatorii au primit o finanțare nerambursabilă de peste 650.000 de euro,
  • Versiunea finală a aplicației va fi lansată la 1 iunie 2020.

Wello, platforma de sănătate pentru copii și părinți, bazată pe un program de inteligență artificială (AI), a fost selectat în acceleratorul Google for Startups, în cadrul Business Model Mastering, program destinat companiilor aflate în faza de creștere. Wello a fost ales, alături de alte 5 startup-uri europene.

Astfel, până pe 4 iunie, Wello va face parte dintr-un program intensiv de accelerare de business, bazat pe o serie de workshop-uri interactive, în timpul cărora va avea acces la know-how, instrumente și îndrumări aplicate, pe care să le folosească pentru a crește eficiența actualului model de business. Structura programului le oferă companiilor selectate posibilitatea de a discuta cu experți de top și alți participanți despre provocările curente de afaceri și soluții la situații concrete.

„Obiectivul nostru este dezvoltarea Wello pentru etapa următoare și să ne punem la punct modelele de business, atât B2C, cât și B2B, astfel încât să putem ajuta cât mai mulți copii supraponderali și familiile acestora să se familiarizeze cu un comportament de viață sănătoasă, bazat pe o alimentație corespunzătoare vârstei, mișcare și consiliere pentru stabilirea unui echilibru emoțional”, spune Sveatoslav Vizitiu, cofondator Wello. „Totodată, selectarea în acest program de accelerare de business ne dă acces direct la cele mai bune produse, conexiuni și practici Google, pentru a dezvolta mai bine și mai rapid platforma Wello în direcția stabilită”.

Dezvoltarea platformei Wello a început în august 2017, după ce fondatorii au primit o finanțare nerambursabilă în valoare de peste 650.000 de euro, proiectul fiind desemnat câștigător în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Varianta beta a aplicației a fost lansată în noiembrie anul trecut, fiind descărcată deja de peste 10.000 de ori, urmând ca versiunea finală să fie lansată pe 1 iunie 2020, în condițiile în care, în prezent, 1 din 3 copii cu vârste între 5 ani și 19 ani este supraponderal sau obez, potrivit WOF (Federația Mondială a Obezității).

Aplicația Wello se adresează copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani şi familiilor acestora şi este:

–    O sursă completă de informații despre alimentația copiilor şi crearea unui stil de viață sănătos, care va ajuta părinții să alcătuiască pentru copiii lor planuri de nutriție într-o manieră distractivă, motivantă şi inteligentă;

–    O platformă care oferă programe de nutriție personalizate şi sfaturi de sănătate de la experți în nutriție, antrenori de fitness şi medici generaliști, pe baza informațiilor colectate şi analizate de AI despre utilizatori (timpul de somn, activitatea fizică, starea vremii etc.);

–    O aplicație ce recomandă, în funcție de locația utilizatorului, locuri unde se mănâncă sănătos, sau unde pot găsi furnizori de alimente sănătoase, în funcție de planurile de nutriție personalizate.

Wello a organizat anul trecut, în luna august, prima tabără gratuită din România pentru copiii cu probleme de greutate, ajutându-i să slăbească într-un mod sănătos. În prima ediție Wello Camp, cei 60 de copii participanți au slăbit cumulat 169 de kilograme.

Wello intenționează ca anul acesta să organizeze alte două ediții Wello Camp, pentru a ajuta mai mulți copii să se familiarizeze cu un comportament de viață sănătoasă, prin noțiuni de nutriție, mișcare și consiliere, pe care să le mențină, odată reveniți acasă.

Wello este platforma de sănătate pentru copii și părinți, bazată pe un program de inteligență artificială. Aceasta își propune să ajute copiii cu probleme de greutate să slăbească şi să aibă un stil de viață sănătos, bazat pe alimentație corespunzătoare, activitate fizică, motivându-i prin joc să își îndeplinească obiectivele.

Aplicația Wello este dezvoltată de Art Dynasty, companie prezentă pe piața românească a serviciilor de design specializat – User Interface și User Experience Design – din anul 2010. Valoarea totală a proiectului este de 1 milion de euro, din care 650.000 de euro sunt fonduri nerambursabile. Varianta finală a aplicației Wello va fi lansată la începutul lunii iunie 2020.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0