Studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai  au câștigat finala globală a SAS Curiosity Cup

Studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai au câștigat finala globală a SAS Curiosity Cup

Cei trei studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au câștigat finala globală a competiției SAS Curiosity Cup, unde au concurat alături de alte nouă echipe din întreaga lume. Proiectul tinerilor români a folosit soluția SAS Viya pentru a analiza situația defrișărilor din Munții Carpați.

Competiția SAS Curiosity Cup a reunit echipe de studenți de pe întregul mapamond, aceștia având ocazia să își testeze, în situații reale, aptitudinile din domeniul analizei de date. Acest concurs a fost o oportunitate ca tinerii să aplice cunoștințele din domeniile data science și analytics, folosind pentru crearea proiectelor soluțiile SAS Viya și SAS OnDemand for Academics, dar și alte unelte SAS licențiate la nivel de universitate.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Prof.univ.dr. psih. Daniel David, m.c. Academia Română a declarat cu ocazia finalizării competiției: “UBB are ca model academic ideea de a genera cunoaștere avansată prin cercetare științifică, iar în acest proces să educe studenții și să genereze aplicații inovative pentru societate. Acest rezultat confirmă că modelul funcționează bine și că studenții UBB sunt foarte bine educați pentru a fi generatori de cunoaștere și inovații în societate.” 

”Această performanță vine să confirme o nouă dimensiune a tradiției universității și facultății noastre, și anume, de a participa de fiecare dată cu succes la competițiile internaționale dedicate studenților, fie că sunt organizate de către instituții academice sau de către companii prestigioase. Mai mult de atât, se demonstrează din nou că parteneriatul cu SAS Romania este unul de anvergură și cu rezultate foarte bune. – a afirmat Răzvan V. Mustață, Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.

Echipa T(h)ree Sentinel, câștigătoare la SAS Curiosity Cup

Marian-Lucian Coțolan, Adina Tilea și Bianca-Nicoleta Marian sunt cei trei membri componenți ai echipei câștigătoare T(h)ree Sentinel. Cei trei tineri au fost coordonați de către Lect.univ.dr Darie Moldovan, de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj-Napoca. Cercetarea care a adus locul întâi echipei clujene la competiția SAS Curiosity Cup, în cadrul categoriei Data Analysis, a avut ca subiect clasificarea imaginilor din satelit pentru a detecta defrișările din Munții Carpați.

”Pentru noi, participarea la SAS Curiosity Cup a fost o experiență nemaipomenită și suntem foarte bucuroși că am ajuns în punctul în care putem transmite acest mesaj. Faptul că am câștigat la categoria Data Analysis din cadrul competiției este o performanță remarcabilă pentru echipa noastră; ne-a sporit încrederea și ne-a validat aptitudinile și expertiza în domeniul analizei de date. A fost un moment de mare mândrie pentru noi să vedem că eforturile noastre au fost răsplătite.

Fiecare dintre noi și-a folosit skill-urile de data analysis pentru a gândi o soluție privind problema continuă a defrișărilor. În cadrul competiției, am putut să demonstrăm abilități de colaborare, de gândire analitică și de inovare.

Suntem recunoscători pentru oportunitatea de care am avut parte și suntem dornici să învățăm și mai multe prin intermediul resurselor puse la dispoziție de către Academia SAS pentru Data Science”, au declarat cei trei membri ai echipei T(h)ree Sentinel, Marian-Lucian Coțolan, Bianca-Nicoleta Marian și Adina Tilea.

De asemenea, Lect.univ.dr Darie Moldovan, coordonatorul echipei, spune că ”aflat în poziția de îndrumător, este întotdeauna îmbucurător să văd cum studenții excelează atunci când acceptă să-și asume o provocare. Eforturile depuse de aceștia, atât individual cât și la nivel de echipă, au fost răsplătite prin acest premiu deosebit și sunt sigur că cei trei vor continua pe aceeași pantă ascendentă și în carierele lor.

Proiectul nostru, centrat pe urmărirea defrișărilor, reamintește că datele și inteligența artificială au puterea de a fi o forță care să inspire schimbările pozitive în lumea în care trăim. 

Cu această ocazie, țin să transmit sincere mulțumiri către SAS, care a organizat această competiție, oferind o oportunitate atât de valoroasă studenților noștri. Este minunat să vedem cum comunitatea academică se reunește și dezvăluie talentul și potențialul incredibile pe care le are următoarea generație de analiști de date.”

Sistemul gândit de studenții români, un posibil sprijin pentru autorități

”Vestea că echipa de la UBB Cluj-Napoca a câștigat finala globală SAS Curiosity Cup îi bucură nu doar pe studenți, ci și pe noi, cei din cadrul SAS. Asta pentru că primim o dovadă importantă că eforturile pe care le depunem în cadrul parteneriatelor cu mediul academic din România dau roade: tinerii care astăzi sunt dornici să învețe analiza de date iau în serios acest domeniu și sunt pregătiți să devină profesioniștii de care avem nevoie mâine”, a declarat Alina Luchian, Academic & Education Territory Lead pentru România la SAS Institute.

Cercetarea echipei T(h)ree Sentinel a avut la bază două seturi de date conținând imagini obținute prin satelit: unul care cuprinde imagini din bazinul hidrografic al Amazonului și un altul care conține imagini din patru regiuni de interes ale Munților Carpați, colectate de către satelitul Sentinel-2. Imaginile au fost pre-procesate și redimensionate pentru a putea fi folosite în două sisteme de clasificare: o Rețea Neurală Convoluțională (CNN) bazată pe platforma SAS Viya, dar și un model atent calibrat ResNet50, pregătit în Python.

Concluzia la care a ajuns echipa T(h)ree Sentinel este că metoda de lucru folosită în cadrul proiectului poate reprezenta un punct de pornire pentru sisteme de monitorizare a pădurilor României. Tehnologia poate suplimenta monitorizarea făcută la sol și poate contribui la diminuarea fenomenului defrișărilor. De asemenea, autoritățile locale sau naționale se pot folosi de un astfel de sistem pentru a identifica rapid zonele critice în care au loc defrișări importante, pentru a implementa măsuri legale. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0