- ING Bank România lansează platforma Next in Business;
- În centrul platformei se află Visibility Check, un instrument gratuit creat alături de dentsu Romania, Rogalski Damachin și Unlock Research;
- Platforma include și programul Next in Spotlight, care va sprijini anual 30 de antreprenori selectați să își dezvolte prezența publică și imaginea de brand, personală și de business.
Pentru antreprenorii din România, vizibilitatea este asociată cu o serie de beneficii pentru business. Conform studiului* „Percepția antreprenorilor români cu privire la importanța economică a vizibilității business-ului”, 94% dintre antreprenori cred că vizibilitatea personală poate aduce companiei mai multă încredere și credibilitate. Cu toate acestea, există un decalaj puternic între intenție și realitate: peste 1 din 5 antreprenori consideră că nici afacerea, nici antreprenorul, nu sunt suficient de vizibili.
În acest context, ING lansează Next in Business, o platformă creată pentru antreprenorii care vor să își dezvolte vizibilitatea și afacerea. Platforma reunește instrumente practice, resurse și oportunități de învățare, de la Visibility Check, un instrument de autoevaluare a vizibilității businessului, la Next in Spotlight, un program dedicat pentru un grup de 30 de antreprenori selectați. În plus, antreprenorii au acces la webinare gratuite, experți și o comunitate de business care îi poate ajuta să fie mai ușor identificați, înțeleși și aleși de clienți și parteneri.
65% dintre antreprenori cred că vizibilitatea îi poate ajuta în business
Pentru 65% dintre antreprenori o creștere a vizibilității poate contribui la atragerea de clienți noi. În cazul soloprenorilor, peste 70% asociază creșterea vizibilității cu dobândirea de noi clienți, în timp ce peste jumătate dintre companiile cu mai mult de 10 angajați cred că o vizibilitate mai mare poate aduce noi parteneriate de business.
Visibility Check, premieră pentru antreprenorii din România: pot evalua vizibilitatea afacerii, primesc scor personalizat și recomandări concrete de creștere
În centrul platformei Next in Business se află Visibility Check, un instrument de autoevaluare unic pe piața din România. Antreprenorii pot afla cât de vizibilă este afacerea lor, primesc un scor personalizat și recomandări practice pentru creștere. Instrumentul funcționează ca un audit de vizibilitate și maturitate, care oferă antreprenorului un scor și recomandări concrete de îmbunătățire. Evaluarea analizează vizibilitatea businessului de la primul contact cu potențialii clienți, până la capacitatea de a genera leaduri, clienți și noi oportunități de business.
Visibility Check este dezvoltat de ING Bank România împreună cu dentsu Romania, parte din dentsu, grup global de marketing și comunicare, care ajută organizațiile să crească și să se transforme prin expertiză integrată în media, experiența consumatorului și creație, Rogalski Damaschin, agenție independentă de comunicare specializată în strategie, reputație, relații media și PR, și Unlock Research, companie de cercetare cu expertiză în analiza comportamentului consumatorilor și a tendințelor din piață.
„Un antreprenor poartă multe „pălării” într-o singură zi: de la rolul în vânzări, la marketing, relația cu clienții, finanțe și toate deciziile care țin afacerea în mișcare. Indiferent de rolul din care privește businessul, vizibilitatea este o decizie importantă: unde merită să fii prezent, ce să comunici și cum să transformi o recomandare sau o apariție online într-o oportunitate pentru business. Prin programul ING Next in Business, aducem într-un singur loc instrumente de evaluare, expertiză și contexte de învățare și conectare, cu accent pe lucruri pe care antreprenorii le pot aplica direct în activitatea lor. Ne dorim ca platforma să fie utilă atât celor care sunt la început de drum cu promovarea, cât și celor care au deja experiență și vor să își ducă business-ul mai departe”, a declarat Ștefania Cristescu, Senior Business Banking Marketing Expert, ING Bank România.
„Mulți antreprenori pornesc la drum convinși că, dacă își fac bine treaba, vor fi descoperiți. În realitate, valoarea și vizibilitatea trebuie construite împreună. De aceea, credem că este nevoie de instrumente și contexte care să transforme comunicarea dintr-o sursă de presiune într-un avantaj de business”, a declarat Ioana Cotruș, Digital & Brand Communication Director, Rogalski Damaschin.
„În spatele fiecărui business există o poveste care poate nu ajunge să fie văzută și auzită așa cum merită. Cercetarea ne arată că antreprenorii înțeleg cât de importantă este vizibilitatea pentru afacerea lor, dar mulți simt că nu sunt încă suficient de vizibili. Un business poate avea o idee foarte bună, un produs valoros și oameni pasionați în spate, dar, fără un mesaj, o voce și canale de comunicare potrivite, riscă să rămână ca o piatră prețioasă ascunsă într-un sertar pe care puțină lume îl deschide. De aceea ne-am dorit să facem parte din acest proiect și să punem cercetarea de autoevaluare a vizibilității în slujba antreprenorilor, astfel încât aceștia să poată înțelege mai bine cât de vizibili sunt acum și să-și găsească propriul drum spre a deveni cunoscuți.”, a declarat Adina Vlad, Managing Partner, Unlock.
„Într-o economie din ce în ce mai competitivă, produsele bune sau serviciile de calitate nu sunt întotdeauna suficiente. Vizibilitatea joacă un rol esențial în modul în care un business își construiește încrederea, reputația și oportunitățile de creștere. Prin colaborarea cu ING la dezvoltarea Visibility Check, ne-am propus să oferim antreprenorilor un instrument practic prin care să își poată evalua și îmbunătăți prezența în piață, pe baza unor criterii relevante și ușor de aplicat”, a declarat Mircea Gheorghe, Strategy and Insights Director, dentsu Romania.
Programul de creștere a vizibilității, Next in Spotlight: sprijin aplicat pentru 30 de antreprenori, cu impact educațional și expunere media
Next in Spotlight este un program dedicat unui grup de 30 de antreprenori care vor să își crească vizibilitatea afacerii și să ajungă la mai mulți clienți, parteneri și oportunități de business. Programul se adresează clienților business ING sau antreprenorilor care devin clienți ING Business Banking, conform condițiilor programului.
Cei 30 de antreprenori selectați vor avea acces la:
- sesiune profesională de fotografie și video, pentru crearea de conținut relevant pentru comunicarea afacerii;
- masterclass-uri și sesiuni aplicate susținute de specialiști;
- feedback și exerciții practice pe teme precum comunicare, brand, prezență digitală și comunicare publică;
- vizibilitate garantata în ecosistemul ING și în campanii și contexte asociate.
Mai mult, programul include sesiuni susținute de specialiști în comunicare, branding, leadership, digital și finanțe.
Despre studiu
*Studiul a fost realizat în august 2026, pe un eșantion de 306 acționari sau antreprenori care dețin sau conduc microîntreprinderi sau întreprinderi mici cu o cifră de afaceri anuală de până la 25 milioane lei. Cercetarea este de tip cantitativ, primară, ad hoc, iar colectarea datelor s-a realizat prin intermediul unui chestionar structurat administrat online. Respondenții au fost recrutați din panelul Daedalus Online, utilizând criterii de selecție specifice populației țintă. Datele au fost prelucrate și analizate statistic pentru a identifica principalele percepții și comportamente ale antreprenorilor incluși în studiu.

COMMENTS