- Rețelele sociale și creatorii care testează produse cumulează 71% dintre opţiunile indicate de adolescenţi între sursele de informaţii despre oferte în care au cea mai mare încredere
- Părinții văd diferit sursele de încredere ale copiilor: familia și prietenii se află în fruntea opțiunilor indicate de aceștia, cu câte 34% din răspunsuri
- Adolescenţii participanţi spun că înțeleg bine riscurile online (72%), însă între 12% și 23% au trecut deja personal prin diferite tipuri de incidente digitale
Încrederea are un rol central în modul în care adolescenții se informează, evaluează ofertele și iau primele decizii financiare într-un mediu tot mai digital. Potrivit celui mai recent studiu Visa, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, în perioade speciale precum Black Friday, rețelele sociale și creatorii de conținut domină sursele de informații despre oferte în care adolescenții participanți la studiu declară că au cea mai mare încredere. Părinții văd însă diferit reperele de încredere ale copiilor lor, atribuind familiei și grupului de prieteni un rol mult mai important decât le acordă adolescenții.
Privite împreună, opţiunile care ţin de rețelele sociale și creatorii de conținut cumulează 71% dintre răspunsurile indicate de adolescenți, într-o întrebare în care aceștia au putut selecta până la trei surse. În schimb, atunci când sunt întrebați în ce surse cred că au copiii lor cea mai mare încredere pentru astfel de informații, părinții plasează familia și prietenii adolescenților pe primele poziții, cu câte 34% dintre opțiunile indicate, înaintea surselor din social media. Diferența arată că mediul în care adolescenții își construiesc încrederea și se informează despre oferte poate fi diferit de cel pe care îl percep părinții.
Deși rețelele sociale și creatorii de conținut conduc clasamentul surselor de încredere ale adolescenților participanți la studiu pentru informații despre oferte, reducerile mari rămân principalul factor de influență în achizițiile de Black Friday, atât în răspunsurile adolescenților (51%), cât și în percepția părinților (56%). Diferențele devin însă mult mai vizibile în cazul celorlalți factori de influență. Astfel, 35% dintre părinți consideră că prietenii influențează achizițiile adolescenților de Black Friday, în timp ce doar 8% dintre tineri indică anturajul ca factor de influență. Adolescenții plasează rețelele sociale și creatorii de conținut pe locul al doilea între factorii de influență (28%), în timp ce părinții acordă această poziție reclamelor TV și online (30%, față de 22% dintre adolescenți).
Încrederea în informație nu elimină riscul online
Această diferență între sursele în care adolescenții au încredere și cele pe care părinții le consideră relevante capătă o miză suplimentară într-un mediu în care informarea, oferta și cumpărarea se întâmplă adesea în același spațiu digital. Astfel, încrederea adolescenților în mediul digital este însoțită de un nivel ridicat de încredere și în propriile competențe: 72% spun că înțeleg bine riscurile online. Cercetarea arată că între 12% și 23% dintre adolescenții participanți au trecut deja personal prin diferite tipuri de incidente digitale.
Riscul este prezent și în comportamentul de cumpărare: 30% dintre adolescenți indică teama de fraudă printre motivele care îi împiedică să cumpere mai mult online, iar 20% sunt descurajați atunci când consideră că li se solicită prea multe date.
„Pentru adolescenții de azi, mediul digital este deja locul în care descoperă produse, caută recomandări, evaluează oferte şi fac primele alegeri financiare. Tocmai de aceea, încrederea trebuie să meargă mână în mână cu abilitatea de a recunoaște riscurile. Împreună cu partenerii noştri, ne uităm cu atenţie la modul în care adolescenţii îşi construiesc treptat autonomia în deciziile financiare şi la instrumentele de care au nevoie pentru a face acest lucru responsabil şi în siguranţă. Credem că educația pentru siguranța financiară este o responsabilitate comună, în care părinții, băncile și companiile de plăți pot contribui, fiecare prin expertiza sa, pentru ca autonomia tinerilor să crească într-un mediu sigur”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Etapa calitativă a cercetării arată că, printre riscuri, adolescenții identifică site-urile false care imită comercianți legitimi, tentativele de phishing, furtul conturilor sau situațiile în care un atacator se prezintă drept o persoană cunoscută pentru a solicita bani. În același timp, tinerii și-au dezvoltat propriile mecanisme de protecție: 46% spun că nu oferă datele cardului oricui, 41% folosesc autentificarea biometrică, 36% preferă plata ramburs pe site-uri necunoscute, iar 35% verifică magazinul sau site-ul înainte de a cumpăra.
Cine îi învață pe adolescenți să își gestioneze banii în siguranță?
Cercetarea arată perspective diferite, dar complementare, asupra rolului pe care familia şi industria financiară îl pot avea în educaţia pentru siguranţa banilor. Astfel, 89% dintre părinți consideră că familia ar trebui să aibă rolul principal în educarea adolescenților pentru gestionarea banilor în siguranță. Atunci când adolescenții sunt întrebaţi, separat, în cine au cea mai mare încredere pentru a afla cum să îşi protejeze banii online, aceştia indică în aceeaşi măsură părinţii şi banca – câte 50%. Platformele de plăți/carduri sunt indicate în proporții apropiate în cele două perspective – de 24% dintre adolescenți și 23% dintre părinți. Datele indică astfel un spațiu pentru roluri complementare ale familiei, băncilor și companiilor de plăți în educația pentru siguranța financiară digitală.
„Black Friday este un bun exemplu despre cât de devreme intră adolescenții în contact cu decizii financiare reale. Dincolo de reduceri și de dorința de a cumpăra, este important să învețe să se întrebe: am nevoie de acest produs, îmi permit să îl cumpăr, este într-adevăr o ofertă bună? Educația și planificarea financiară încep de la vârste fragede, acasă, prin conversațiile despre bani, prin exemplul părinților și prin obiceiul de a pune în balanță dorințele, nevoile și bugetul disponibil. Pe măsură ce adolescenții capătă autonomie, rolul nostru, ca partener bancar, este să le oferim instrumentele și informațiile care îi ajută să ia decizii în cunoştinţă de cauză, să își gestioneze banii responsabil și să fie în siguranță atunci când plătesc online”, a declarat Mihai Ion, VP Retail Raiffeisen Bank România.
Black Friday este cunoscut de 96% dintre adolescenții participanți la cercetare, însă nu se numără printre principalele lor repere financiare. În clasamentul momentelor speciale în care spun că primesc sau cheltuie mai mulți bani, Black Friday ocupă locul al cincilea pentru adolescenți, în timp ce părinții îl plasează pe locul al treilea. Etapa calitativă arată, totodată, o anumită prudență față de autenticitatea ofertelor: adolescenții sunt interesați să cumpere mai avantajos produsele pe care și le doresc, dar verifică prețurile și pot pune sub semnul întrebării reducerile pe care nu le consideră credibile.

COMMENTS