Tendințele discret inflaționiste – mascate temporar de prețurile volatile la legume și fructe

Tendințele discret inflaționiste – mascate temporar de prețurile volatile la legume și fructe

Prețurile au scăzut în septembrie 2016 cu 0,11% față de luna precedentă, urmare directă a ieftinirii legumelor -5,5%) și fructelor (-2,6%). Inflația anuală a revenit, astfel, la o valoare negativă mai pronunțată (-0,57%), după ce în august 2016 se apropiase de domeniul pozitiv. Totuși, calculul după procedura armonizată la nivel european (indicele IAPC) a dat o valoare mult diferită, și anume -0,1%.
Media indicelui de inflație pe ultimele 12 luni a fost de -1,7% potrivit metodologiei naționale și -1,3% conform indicelui armonizat IAPC, utilizat pentru comparabilitate la nivel european. Prețurile la consumator au rămas deocamdată semnificativ mai mici decât la finele lui 2015 (-1,27%), ceea ce va permite rămânerea foarte probabilă în domeniul negativ până la finele acestui an.

Evoluția inflației în ultimele 12 luni

Luna Oct. Nov. Dec. Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sep.
Inflația 0,28 0,31 0,11 -0,78 -0,24 0,10 -0,15 0,25 -0,17 -0,24 0,07 -0,11
CORE 2 ajust. 0,22 0,18 0,23 -0,22 -0,30 0,03 0,04 0,07 0,08 0,00 0,08 0,14
Inflația anuală -1,64 -1,14 -0,93 -2,13 -2,68 -2,98 -3,25 -3,46 -0,70 -0,78 -0,20 -0,57

Produsele alimentare s-au ieftinit, per total în luna septembrie, cu 0,51%. Această valoare a rezultat după evoluții contradictorii, cu cele mai mari scăderi localizate la cartofi (-11,04%), alte legume și conserve de legume (-5,63%), fructe proaspete (-3,76%) și citrice și alte fructe meridionale (-1,56%). Influența acestor prețuri volatile asupra valorii IPC a fost de -0,25%, ceea ce înseamnă că au mascat o ușoară creștere a celorlalte prețuri. De exemplu brânza (+0,76%), carnea de porc (+0,33%), peștele proaspăt (+0,32%), zahărul (+0,32%) și laptele (+0,26%), în timp ce ouăle ( tot din categoria produselor cu prețuri volatile) s-au scumpit cu 2,61%.
Mărfurile nealimentare au înregistrat o creștere de 0,21%, urmare, în principal, a creșterii prețurilor la combustibili (+0,66%). De remarcat, totuși, avansurile consemnate și la frigidere și congelatoare (+0,66%), mașini de splălat (+0,53%), îmbrăcăminte (+0,33%) sau încălțăminte (+0,25%). Prețurile la energie (grupa cu cea mai mare pondere în coșul de consum, peste zece procente), au rămas integral nemodificate.
Tarifele serviciilor au marcat o reducere nesemnificativă (-0,01%). Acest rezultat a reieșit din combinarea efectelor scăderii cursului de schimb utilizat la calcularea facturii telefonice, care a determinat o scădere de -0,2% a acesteia, și a creșterii cu 8% a tarifelor la serviciile poștale.

Evoluția indicilor de preț în luna septembrie 2016 în raport cu luna anterioară

Total IPC -0,11%
Total IPC exclusiv băuturi alcoolice și tutun -0,12%
Total IPC exclusiv combustibili -0,17%
Total IPC exclusiv produsele cu prețuri reglementate -0,14%
Total IPC exclusiv legume, fructe, ouă și produse ale căror prețuri sunt reglementate 0,12%
Total IPC exclusiv legume, fructe, ouă și produse ale căror prețuri sunt reglementate, băuturi și tutun 0,14%

De subliniat, în condițiile creșterii veniturilor, avansul discret al inflației care intră sub influența politicii monetare, așa-numitul indicator CORE 2, respectiv total IPC exclusiv legume, fructe, ouă și produse ale căror prețuri sunt reglementate, băuturi și tutun. Acesta s-a situat la +0,14%, cea mai mare valoare din ultimele zece luni și aproximativ invers față de valoarea per total.
Una peste alta, legumele și fructele au ecranat tendințele inflaționiste (deocamdată, moderate) care au început să apară pe o gamă tot mai largă de produse, inclusiv la produse alimentare de bază și la bunuri de larg consum relativ frecvent achiziționate de populație. Inversarea previzibilă a evoluției prețurilor volatile după trecerea sezonului recoltei va amplifica în lunile de iarnă viteza de revenire a inflației anuale în domeniul pozitiv.

Dan Pălăngean

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0