Tokenurile emise de Visa depășesc în premierănumărul cardurilor Visa în circulație

Tokenurile emise de Visa depășesc în premierănumărul cardurilor Visa în circulație

Visa (NYSE: V) a anunțat că a depășit pragul de 4 miliarde de tokenuri emise la nivel global prin intermediul Visa Token Service, marcând o etapă importantă în strategia companiei de a contribui la securizarea plăților digitale și la accelerarea inovației în comerțul electronic. Noua bornă de 4 miliarde înseamnă aproape dublarea tokenurilor emise de Visa într-un singur an și depășește numărul total de carduri fizice Visa aflate în circulație în întreaga lume. Această etapă subliniază securitatea puternică pe care tokenurile o oferă comercianților, emitenților și consumatorilor deopotrivă.

„Tokenizarea este un concept simplu, dar puternic, inițiat de Visa: datele de plată sensibile sunt criptate pentru a face plățile digitale mai sigure”, a declarat Jack Forestell, vicepreședinte executiv și director de produseîn cadrul Visa. „Creșterea numărului de emitenți, acceptatori, comercianți și consumatori care realizează tranzacții cu tokenuri Visa întărește ideea că viitorul banilor este cu adevărat digital, iar banii digitali trebuie construiți pe încredere.”

Volumul comerțului electronic a crescut cu peste 50%[1] de la începutul pandemiei. Însăconfortul cumpărăturilor onlinevine însoțit de așteptările consumatorilor și de cererea în creștere pentru experiențe de plată simple și sigure. Visa anticipează toate acestea și investește îninovații precum Visa Token Service, care înlocuiește numărul cardului Visa, format din 16 cifre, cu un token securizat pe care numai Visa îl poate debloca, ajutând la protejarea informațiilor de bază ale contului în fața tentativelor de fraudă.

În România, numărul tranzacțiilor realizate cu carduri Visa prin intermediul tehnologiei de tokenizare a crescut în perioada iunie 2021 – iunie 2022 de trei ori mai rapid decâttoate tranzacțiile Visa la nivel național. Tehnologia de tokenizare se află la baza plăților cu telefonul mobil, iar aceste date arată entuziasmul cu care românii au adoptat noile tehnologii de plată mai sigure și mai fiabile.

Tokenurile: Gardienii cumpărăturilor online

Tokenurile sunt eroii necunoscuți ai comerțului electronic, de pe urma cărora poate beneficia întregul ecosistem de plăți:instituții emitente și acceptatoare, comercianți și consumatori, care se bucură astfel deo serie de beneficii, inclusiv rate de fraudă reduse, ușurință în utilizarea pe diverse dispozitive și multe altele.

Datele Visa arată că pentru 8.600 de emitenți și 800.000 de comercianți, tokenurile Visa au condus la o reducere cu 28% a ratelor de fraudă și la o creștere cu 3% a ratelor de aprobare – contribuind la creșterea vânzărilor pentru comercianți și la realizarea de economii ca urmare a combaterii fraudei.

Viitorul autentificării, ancorat de tokenuri

Într-o eră în care cea mai mare parte a serviciilor financiare există în cloud, tehnologia avansată contribuie la protecția datelor clienților oriunde au loc tranzacțiile. Autentificarea 2.0 – viitorul protecției consumatorilor – este ancorată de tokenuri și instrumente precum Cloud Token Framework (CTF) de la Visa, concepute pentru a spori securitatea și a crește ratele de aprobare pentru tranzacțiile cu cardul la distanță, pe mai multe canale și dispozitivede plată.

„Noua bornă atinsă este un indicator al investiției continue pe care Visa o face în tranzacții sigure, fiabile și confortabilela nivel global”, a spus Forestell. „Adoptarea continuă a tokenizării va contribui la îndeplinirea misiunii Visa de a ajuta persoanele, afacerile și economiile să prospere.” Pentru mai multe informații despre modul în care Visa transformă plățilecu ajutorul tokenurilor, accesați următorul link.

[1]https://www.digitalcommerce360.com/article/us-ecommerce-sales/

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0