Tomasz Dąbrowski a fost reales CEO Dentons Europe

Tomasz Dąbrowski a fost reales CEO Dentons Europe

Tomasz Dąbrowski a fost reales în poziţia de CEO Dentons Europe prin votul partenerilor din toată Europa ai companiei, potrivit unui comunicat remis presei. Al doilea mandat al său va începe la 1 ianuarie 2017 şi va continua până la 31 decembrie 2019.

Din 2014 şi până în prezent, durata primului mandat al lui Tomasz Dąbrowski ca CEO, compania Dentons a cunoscut o expansiune rapidă pe întreg continentul european, se mai arată în comunicat. Dentos a deschis noi birouri şi şi-a întărit randamentul şi oferta de servicii pe mai multe pieţe cheie. În total, această societate comercială şi-a mărit numărul de parteneri în Europa cu 55% de la începutul anului 2014.

Sub îndrumarea lui Tomasz, Dentons a devenit firma globală cu cea mai rapidă creştere de pe continent, având ca scop servirea optimă a intereselor clienţilor săi. Ni s-au alăturat echipe de avocaţi talentaţi din Ungaria şi Germania şi am deschis birouri în Munchen, Milano, Roma şi Luxembourg, mărindu-ne astfel gradul de acoperire la nivel european.”, a declarat Joe Andrew, Chairman global.

Tomasz a reuşit să transforme Dentons într-una dintre cele mai mari firme internaţionale din Europa pe parcursul a numai trei ani,” a spus şi Evan Lazar, preşedinte al Consiliului European al Dentons şi vicepreşedinte al companiei. “Sunt nerăbdător să lucrez îndeaproape cu el şi, în acelaşi timp, să profităm de această expansiune pentru a ne întări poziţia pe piaţă. Tomasz este susţinut în totalitate de Consiliu şi primeşte un sprijin impresionant din partea partenerilor noştri.”, a dăugat Evan Lazar.

Sunt cu adevărat onorat de faptul că partenerii mei şi-au pus din nou încrederea în mine pentru a ocupa poziţia de CEO,” a reacţionat Tomasz Dąbrowski cu privire la numirea sa.

Dacă ultimii 3 ani au fost dedicaţi expansiunii, în următorii 3 ani ne vom concentra pe integrare şi inovare pentru a perfecţiona asistenţa oferită clienţilor şi pentru a înregistra o creştere profitabilă.”, a mai punctat acesta.

Modelul remarcabil de lider al lui Tomasz se reflectă în succesul uimitor de care s-a bucurat Dentons în regiunea Europei în ultimii 3 ani. Firma a câştigat multe premii pentru serviciile oferite clienţilor la nivel naţional şi regional în întreaga Europă.”, a adăugat şi Elliott Portnoy, CEO la nivel global al Dentons.

Tomasz Dabrowski este partener în practica de Corporate, M&A și Private Equity. În 1992, a fost colaborator al firmei Salans în Varşovia. Pe lângă faptul că a devenit unul dintre avocaţii de corporate de top în Polonia, Tomasz Dabrowski a îndeplinit mai multe roluri de management în companie, precum cea de coordonator al Biroului din Varşovia, de lider al regiunii Europei Centrale şi de Est şi de co-lider al practicii de corporate pe regiunea Europa.

Dentons este una dintre cele mai mari firme de avocatură din lume, unul din liderii desemnaţi de Global Brand Acritas Elite Index, câştigător al BTI Client Service 30 Awards şi recunoscut de importante publicaţii juridice şi de afaceri pentru serviciile furnizate clienţilor, inclusiv prin fondarea Nextlaw Labs şi Nextlaw Global Referral Network.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0