UCM REȘIȚA a fost preluată de  HIDROELECTRICA

UCM REȘIȚA a fost preluată de HIDROELECTRICA

Administratorul judiciar Euro Insol anunță că, la data de 11.03.2024, a fost semnat Contractul de Vânzare a afacerii UCM Reșița S.A către UZINA DE CONSTRUCTII MASINI HIDROENERGETICE S.R.L., societate ce are ca asociat unic Hidroelectrica S.A.

Procedura de vânzare cuprinde toate activele, know how-ul, contractele în derulare, brevetele și licențele necesare continuării prestării serviciilor de fabricare, reabilitare și îmbunătățire a hidroagregatelor și echipamentelor auxiliare, la care se adaugă un număr de aproximativ 450 de salariați.

UCM Reșița S.A. este cea mai veche unitate industriala din Europa, fondata in anul 1771 si care a proiectat, fabricat si montat peste 90% din echipamentele hidroenergetice aflate in exploatarea Hidroelectrica.

Vânzarea a avut loc ca urmare a unui plan de reorganizare propus, redactat si implementat de administratorul judiciar, plan ce a presupus, printre altele, o amplă reorganizare a activității UCM Reșița S.A., inclusiv conducerea societății de către administratorul judiciar.

Administratorul judiciar a reușit menținerea societății în circuitul economic pentru o perioadă de aproximativ 13 ani de zile, procedura insolvenței fiind deschisă în anul 2011. 

Această tranzacție reprezintă încununarea eforturilor depuse de administratorul judiciar împreună cu întregul colectiv din cadrul UCM Reșița în această perioadă dificilă a insolvenței care a depășit 13 ani de zile. Din fericire a fost salvată cea mai veche unitate industrială din Europa, emblematică pentru România și esențială pentru sistemul energetic național. Mulțumim pe această cale tuturor angajaților UCM Reșița pentru buna colaborare. De asemenea, urăm succes Hidroelectrica în continuarea activității și dezvoltarea noii companii. 

Deși astfel de tranzacții sunt foarte puține pe piața insolvenței din România, ne bucurăm că Euro Insol a coordonat o asemenea procedură, demonstrând încă o dată că avem cunoștințele și experiența necesare să conducem și să salvăm companii din diverse ramuri ale economiei”, a declarat Adrian Munteanu, practician coordonator în cadrul Euro Insol.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0