Undă verde pentru lucrările de consolidare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa

Undă verde pentru lucrările de consolidare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa

Compania Națională de Investiții, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a notificat Inspectoratul de Stat în Construcții și Primăria Municipiului Constanța privind demararea lucrărilor de execuție pentru consolidarea și reabilitarea clădirii Cazinoului din Constanța.
Amplasamentul fusese predat constructorului pentru efectuarea etapei de proiectare din data de 15 ianuarie a.c., în prezența ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ștefan.
”Am promis că voi urmări îndeaproape lucrările la acest obiectiv pentru că este un simbol al litoralului și al României. Îi asigur pe constructori că, din partea ministerului pe care îl conduc, au toată susținerea astfel încât să nu fie înregistrate întârzieri nici în derularea lucrărilor și nici în decontarea acestora. Finanțarea este asigurată!”, a precizat ministrul Ion Ștefan.
Conform contractului, asocierea AEDIFICIA CARPATI SA & SC REMON PROIECT SRL & SC PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE SRL & SC TEHNOINSTAL SR va executa lucrări de consolidare și restaurare a clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol), dar și a zonelor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă). Durata contractuală pentru realizarea lucrărilor este de 27 de luni, iar valoarea investiției se ridică la 56.627.697,09 lei cu TVA.
”Vom urmări îndeaproape derularea lucrărilor și fiecare etapă din acest proiect astfel încât, la sfârșitul lucrărilor, să putem preda cea mai frumoasă clădire de pe întreg litoralul Mării Negre. Constructorii vor avea parte de tot sprijinul nostru pentru ca lucrările să fie finalizate în termenul contractual asumat”, a declarat Manuela Pătrășcoiu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții S.A.
După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural și de divertisment, care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții etc., fiind pusă în valoare, astfel, cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau din țara noastră.
* * *
Cazinoul din Constanța este un obiectiv important, pentru care autoritățile locale și centrale au încercat încă din anul 2012 să găsească fondurile și soluțiile necesare pentru reabilitarea și consolidarea acestuia.
La nivelul CNI, în perioada 2012 – 2018, au fost derulate 3 proceduri de achiziție publică privind reabilitarea acestui obiectiv de investiții. Principalele motive ale anulării procedurilor demarate de-a lungul timpului de către CNI au fost reprezentate tocmai de lipsa unor operatori economici capabili să îndeplinească toate condițiile impuse de caietele de sarcini.
Finanțarea obiectivului de investiții va fi asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și se realizează prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, în conformitate cu prevederile OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0