UniCredit Bank accelerează finanțările pentru companii prin programul IMM Invest Romania, ediția 2021, printr-o majorare a plafonului alocat cu suma de 464 milioane de lei, atingând-se astfel totalul de 1,78 miliarde de lei

UniCredit Bank accelerează finanțările pentru companii prin programul IMM Invest Romania, ediția 2021, printr-o majorare a plafonului alocat cu suma de 464 milioane de lei, atingând-se astfel totalul de 1,78 miliarde de lei

UniCredit Bank a primit din partea Ministerului Finanțelor o suplimentare de 464 milioane de lei a plafonului existent de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie prin programul IMM Invest România, ediția 2021.

Suplimentarea plafonului de garantare până la valoarea de 1,78 miliarde de lei vine în contextul în care UniCredit Bank a folosit în cea mai mare parte, până în acest moment, plafonul de peste 1,316  miliarde de lei alocat inițial prin intermediul programului, utilizând fondurile proprii și garanțiile de stat pentru a finanța economia reală și oferind sprijin unei game largi de companii românești afectate de pandemie.

Cu sprijinul UniCredit Bank peste 1.600 de companii au beneficiat de garanțiile programului IMM Invest. Printre sectoarele care au primit finanțare în cadrul progrmului se numără: comerț (46%), produse și servicii de consum (18%), construcții (10%), transport și depozitare (8%), agricultură, silvicultura și pescuit (7%), precum și companii ce își derulează activitățile în sectoarele sănătate și IT.

Statul Român, prin Ministerul de Finante, reprezentat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), garantează în proporție de 80%, respectiv 90% din valoarea creditelor acordate pentru finanțarea IMM-urilor, în funcție de categoria in care se incadreaza beneficiarul programului. În ediția aferentă anului 2021, o componentă importantă a programului IMM Invest este reprezentată de Subprogramul AGRO IMM Invest, care susține întreprinderile eligibile din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar. În plus, în 2021 programul se adresează și întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, fiind adăugate și noi domenii eligibile pentru finanțare, precum fabricarea unor băuturi alcoolice și non-alcoolice.

Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank“Situația fără precedent creată de pandemie a demonstrat rezistența mediului de afaceri local în fața adversității. Capacitatea organizatorică, inovația și accesul la tehnologie împreună cu instrumentele financiare adecvate au asigurat în această perioadă stabilitatea economiei. Suplimentarea plafonului de garantare primită prin intermediul programului IMM Invest ne permite să extindem suportul pentru companii și să contribuim astfel în continuare la revenirea economiei românești. De la debutul programului IMM Invest, UniCredit Bank a reușit să ofere, într-o perioadă plină de provocări, facilități de credit garantate către companii din numeroase sectoare de activitate onorându-și astfel angajamentul de fi un partener de încredere în demersul permanent de susținere a mediului local de afaceri. În plus, UniCredit Bank oferă o gamă largă de instrumente financiare pentru toate segmentele de clienți companii, prin numeroase parteneriate încheiate pentru accesarea unor scheme de garantare finanțate din bugetul Uniunii Europene sau din cel național”.

 Astfel, în prezent, clienții UniCredit Bank pot accesa mai multe programe de finanțare cu garanții de stat sau din bugetul Uniunii Europene, printre care: EaSI, COSME, Inițiativa pentru IMM, Programul Fund of Funds.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0