UniCredit Bank ar putea emite primele carduri de masă spre finalul lunii octombrie

UniCredit Bank ar putea emite primele carduri de masă spre finalul lunii octombrie

UniCredit Bank, prima bancă din România care emite carduri de masă, are deja 50.000 de carduri rezervate, iar, în prezent se află în faza de testări live pentru care a emis deja 1.000 de carduri. Aceasta este în faza de implementare a produsului, după cum anunţă Gabriel Jeflea, Global Transactional Banking Director, UniCredit Bank. Declaraţiile sale au fost făcute în cadrul celei de a 19-a ediţiiCards Forum”, eveniment organizat de Finmedia şi de revista „Piaţa Financiară”.

Suntem acum în faza finală de testare. Noi sperăm ca, în maxim două săptămâni, să avem toate elementele finalizate. Avem un proces de testare cu două companii-angajator de talii diferite, o companie angajator de talie medie, una de talie mică. Pentru acest test live, avem deja 1.000 de carduri deja emise. Avem peste 50.000 de carduri deja rezervate. Acestea pot fi emise, noi avându-le deja în stoc”, a explicat Gabriel Jeflea.

Cardurile de masă sunt carduri Visa, simple, de debit, contactless. Nu există alte opţiuni pe aceste carduri deoarece legea reglementează foarte strict acest produs. Avantajul este că, find un card obişnuit, se poate debita fracţionat orice sumă. De asemenea, interogarea de sold se poate face via internet/mobile banking sau la ATM, unde apare valoarea în lei, aşa cum se procedează cu orice card bancar. UniCredit are peste 1.000 de ATM-uri în urma unui parteneriat strategic cu Euronet. De pe cardul de masă, nu se pot face, însă, retrageri de cash sau transferuri de bani.

Unul dintre avantaje este reconcilierea care se face automat între cardurile de masă ale angajaţilor şi contul colector al angajatului la expirarea perioadei de valabilitate. În momentul acela, aplicaţia permite ca, în mod automat, banii să fie retraşi de pe contul de card al persoanei-angajat către contul de angajator, contul garantat. Este deci, vorba despre o reconciliere automată. De aceea, ţinem evidenţă separată, pe fiecare card de masă în parte. Am dezvoltat o aplicaţie în acest sens, care are în spate istoricul tuturor alimentărilor lunare şi al soldului rămas la sfârşit de lună”, a explicat Gabriel Jeflea, Global Transactional Banking Director, UniCredit Bank.

Banca are drept clienţi-comerciaţi restaurante, supermarket-uri, hipermarket-uri.

În momentul de faţă, avem peste 100 de comercianţi care au răspuns pozitiv. Aceştia au 1.200 de locaţii şi există în jur de 7.000 de POS-uri cuprinse în reţeaua de acceptare a acestor carduri. Aşteptăm ca, în maxim două săptămâni, să semnăm contractul de acceptare şi cu unul dintre cei mai mari comercianţi, o reţea de hipermarket-uri”.

În reţeaua UniCredit intră, însă, şi benzinăriile.

Cardurile de masă vor putea fi folosite şi în benzinării. Cifra de afaceri nu este foarte mare pe partea de food&beverage în benzinării, iar acolo este un interes foarte mare pentru acest produs (…). Există din partea comerciantului o listă cu titluri de produse care trebuie trimisă către bancă. Banca emite care tiluri sunt acceptate şi este responsabilitatea comerciantului să servească doar acele titluri. Este nevoie de un POS separat în benzinării.

Gabriel Jeflea a mai explicat că acest card de masă este un element diferenţiator, care va promova un pachet de produse.

O bancă poate foarte uşor să aducă în pachetul de vânzare cardul de masă cu mobile banking sau alte servicii. Produsul card de masă vizează nu numai clienţii angajatori, dar şi non-clienţi angajatori. Avem o platformă dezvoltată intern, care permite să înroleze angajatori care nu ne sunt clienţi persoane juridice. În momentul în care dezvoltăm această nişă, venim cu un pachet de produse, care aduce servicii online banking, dar şi o ofertă specială pe toată gama de produse de cont curent. Toată această gamă de produse, adresată unei clientele din ce în ce mai largi este, din punctul nostru de vedere, câştigul strategic al produsului card de masă. Aceasta este diferenţa dintre noi şi jucătorii non-bancari din această piaţă”.

Următoarea fază a proiectului va fi extinderea lui la nivel naţional, posibil, de anul viitor.

Zona de acceptare trebuie să existe nu doar în oraşe, unde sunt hipermarket-uri sau supermarket-uri, ci în toată ţara. Dorim ca această primă fază de implementare pe piaţă, la acest nivel, de restaurante sau hipermarket-uri, să aibă ca urmare faza a doua, în care ne vom adresa întregii ţări, tuturor comercianţilor. Este intenţia noastră strategică de merge înainte. Pasul acesta, cel mai probabil, va fi făcut, undeva la începutul anului următor.”, a conchis Gabriel Jeflea. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0