UNSAR: 3 din 4 români spun că sunt interesați să-și asigure locuința

UNSAR: 3 din 4 români spun că sunt interesați să-și asigure locuința

74% dintre români se declară interesați de asigurările de locuințe și de bunuri, rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat de UNSAR împreună cu IRES. Cifra vine să confirme rezultatele studiului din 2020, însă se poate observa un avans în rândul celor care se declară foarte interesați de acest tip de asigurări, respectiv 24% (față de 19% în 2020).

Interesul este reflectat într-o mai mică măsură prin evoluția numărului polițelor de asigurare a locuințelor (obligatorii și facultative). Astfel, în primul semestru al anului în curs acesta a crescut cu 4% față de aceeași perioadă din 2020, chiar dacă numărul locuințelor neasigurate rămâne în continuare ridicat. În același interval de timp, asigurătorii din România au plătit în baza acestor polițe despăgubiri de aproape 43,8 milioane lei, în creștere față de primele 6 luni ale anului precedent, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară.

„Protecția în fața riscurilor la care ne expunem ar trebui să fie o prioritate pentru noi toți. Cu toate că procentul celor care își asigură locuința este în continuare redus, este încurajator că interesul românilor continuă să rămână la un nivel ridicat. Conștientizarea riscurilor este un factor-cheie în luarea deciziei de a-ți asigura locuința”, a declarat Adrian MARIN, Președintele UNSAR.

„Rămânem preocupați ca din ce în ce mai mulți români să fie informați cu privire la protecția financiară oferită de asigurări. În același timp, asigurările obligatorii și facultative pentru locuințe reprezintă o soluție de reducere a impactului financiar asupra statului și comunităților locale – în cazul producerii unor evenimente nedorite”, a precizat Alexandru CIUNCAN, Director General al UNSAR.

Principalele surse de informare cu privire la asigurările pentru locuințe rămân televiziunea 58%, internetul 38%, companiile de asigurări 21%, prietenii 18%, familia 11%, posturile radio 10% și presa scrisă 8%.

În contextul în care doar 1 din 5 locuințe este protejată printr-o asigurare obligatorie PAD, 83% dintre români spun că ar fi de acord cu o eventuală introducere a deductibilității acesteia din impozitele și taxele locale. Totodată, majoritatea respondenților consideră că ar putea fi condiționate de existența poliței PAD reducerea la plata anticipată a impozitelor (64%), încheierea sau modificarea unui contract de utilități (63%) sau încheierea tranzacțiilor imobiliare (52%).

Important de subliniat este faptul că polița de asigurare obligatorie (PAD) asigură 3 riscuri catastrofale, cutremur, inundații și alunecări de teren până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcție de tipul construcției, indiferent dacă valoarea construcției este mai mare, în timp ce o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri cum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței. Totodată, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, față de vecini).

Sondajul “Percepția românilor față de asigurările de locuințe” a fost realizat de IRES, la solicitarea UNSAR, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 857 de respondenți, proprietari, coproprietari sau persoane care intenționează să achiziționeze o locuință în următorii doi ani, cu vârste de peste 18 ani. Acesta a fost realizat în august 2021, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), și are o eroare maximă tolerată de +/-3%.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0