Unul din trei europeni se gândește că nu va deține propria casă

Unul din trei europeni se gândește că nu va deține propria casă

44% dintre respondenți sunt de acord că părinții ar trebui să își susțină financiar copiii atunci când aceștia își cumpără o casă; 35% dintre europenii care nu au în prezent o casă nici nu se așteaptă să o cumpere vreodată; Românii sunt cei mai deschiși la un mod de trai într-o familie extinsă, cu părinți și bunici, cu un procent de 22% comparativ cu 13% media europeană.

Peste o treime dintre europenii care în prezent nu dețin o casă nici nu se așteaptă să dețină vreodată o proprietate având în vedere costurile în creștere a chiriilor, creștere ponderată a veniturilor și costurile ridicate ale caselor.
Rezultatele apar în cel de al șaptelea studiu anual ING International Survey privind prețul caselor și creditelor ipotecare – Sunt prețurile caselor prea ridicate?. Raportul complet, ce surprinde viziunea a aproape 15.000 de persoane din 13 țări din Europa, Statele Unite ale Americii și Australia poate fi citit în totalitate aici – www.ezonomics.com/iis.

Renunță la idee
Cei mai mulți dintre cei care nu dețin o casă, dar nici nu se așteaptă să își permită să cumpere una, sunt în Germania (45%), Italia (44%) și Marea Britanie (41%).
Studiu ING arată că numai 9% dintre europenii ce nu dețin o casă în prezent estimează că își vor cumpăra prima casă înainte să împlinească 30 de ani.
Dintre cei care nu se gândesc să cumpere o proprietate, 56% spun că nu estimează că vor avea venituri suficiente. Aproximativ 19% anticipează că prețurile vor rămâne ridicate, pe de altă parte 16% nu se pot baza pe siguranța locului de muncă.
Însă studiul mai arată că 60% dintre cei care dețin o proprietate au cumpărat-o înainte de a împlini 30 de ani.

Scump și nedrept
Mulți cetățeni ai Europei simt în mod cert că prețurile caselor sunt prea ridicate în zona lor. 57% o categorizează ca fiind scumpă, în timp ce 25% își plătesc cu dificultate rata sau chiria lunară. Chiriașii sunt chiar mai predispuși să spună că piața imobiliară din țara lor este scumpă (62% vs 55%) sau supraevaluată (32% vs 22%).
Cum mulți chiriași se simt depășiți de prețurile ridicate, 61% declară că piața imobiliară locală este pe un curs greșit.

Ar trebui părinții să intervină?
Dobânzile scăzute din ultimul deceniu au dus la o creștere a prețurilor imobiliare și au făcut achiziția primei case mai dificilă.
Conform studiului ING, 72% dintre europeni sunt de acord că este din ce în ce mai dificil să cumpere prima proprietate, cu o majoritate de 65% care consideră că este mai dificil din 2015.
Una din soluții ar putea veni din „Finanțarea de acasă”, în condițiile în care părinții au posibilitatea să ofere un sprijin financiar. 44% dintre europeni cred că părinții ar trebui să le ofere copiilor lor un sprijin financiar atunci când își cumpără o casă. 62% dintre europeni ar vedea acest ajutor ca o bună investiție.
Studiul mai arată și o deschidere către un mod de trai într-o familie extinsă. 13% dintre europeni își împart casa cu părinți și bunici, cele mai mari procente fiind în România (22%) și Polonia (19%). Puțin peste o treime dintre respondenți spun că ar lua în calcul această variantă pe viitor, cei mai deschiși la idee fiind spaniolii, cu 47%.
Maria Ferreira, senior economist la ING, declară: „Industria imobiliară în Europa se schimbă. Casele accesibile devin din ce în ce mai rare, mai ales în zonele urbane, aglomerate, unde cererea mare duce la prețuri mai mari de chirii și construcții. Studiul ING arată că acestea sunt cele mai mari provocări ale tinerei generații și pentru cei care vor să cumpere prima proprietate (în special cei care vor să întemeieze o familie).
Mulți tineri europeni se simt excluși de pe piața imobiliară, fiind frustrați de șansele lor de a putea cumpăra o casă în următorii 5 ani. Pentru cetățenii unor țări e chiar mai îngrijorător: în cazul a 45% dintre tinerii sub 45 de ani din Belgia, Luxembourg, Olanda, România și Spania, jumătate dintre venituri se duc pe chirie sau rata casei. Procentul explică de ce sunt pesimiști cu privire la viitor și cred că piața imobiliară din țara lor este pe un curs greșit.”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0