În urmă cu mulţi, mulţi ani, prin teribilii 1999-2000, când România era la un pas de a-şi declara falimentul, scriam într-un editorial despre cele două Românii. Una era/este România magică, beneficiara unor inestimabile valori culturale şi intelectuale, dăruită de Dumnezeu cu un relief şi resurse de mulţi invidiate de-a lungul istoriei sale multimilenare. Cea de a doua era/este România tragică, una care îşi cârpeşte destinul an de an din cauza unui management politic, economic şi social dezastruos, pe parcursul a aproape deja decenii (unii ar spune mai mult, luând în calcul şi anii comunismului). Timpul a curs implacabil, generaţiile se succed, însă lucrurile nu par să se schimbe în bine.
Sărbătorim cu fast Centenarul, de la minuscule comune până în oraşe simbolistice precum Alba Iulia sau Bucureşti, plus câteva metropole europene (Berlinul, una dintre ele), dar încă nu avem un Proiect de ţară pe termen lung şi mediu. Sau măcar o strategie minimal acceptată de forţele politice, cu potenţial de a fi respectată şi implementată pe mai multe cicluri electorale consecutive.
Traversăm un palier trist al istoriei noastre, cu trei premieri, mai multe guverne şi aproximativ o sută de miniştri succedaţi în fruntea ţării, în doar doi ani calendaristici. Multora nici nu am apucat să le reţinem numele, darămite să îi alăturăm unor realizări în efemera lor carieră ministerială. Tragic e faptul că societatea e divizată, taberele luptă la baionetă iar marea masă a celor neimplicaţi direct suferă şi plăteşte. Şi tot tragic e faptul că, într-un context atât de nefavorabil din punct de vedere al politicii interne, vom prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Aşa e rânduiala acestei construcţii politico-economice, aflată şi ea la răscruce de vânturi. Poate acum, mai mult ca oricând, ar fi fost nevoie ca arbitrul ei (de la 1 ianuarie 2019, premierul României), să fie un vizionar, un om cu o cultură politică remarcabilă, un erudit, un mediator pedant. Dacă ne aflăm în situaţia aceasta, o puteţi judeca fiecare, cu propria minte. Nu e nevoie să vă mai spună nimeni nimic în plus. De ce ar fi nevoie de un astfel de personaj? Pentru că în acest mandat se produce efectiv Brexitul, mişcare cu imense consecinţe pentru UE dar şi pentru fiecare stat membru. Dar şi pentru faptul că sunt negocierile decisive pentru Bugetul aferent exerciţiului financiar multianual comunitar 2021-2027. Nu mai punem la socoteală faptul că, oricine ajunge în poziţia pe care România o va deţine peste o lună, ar trebui să aibă clar definite nişte priorităţi pro domo. Dar nu pot să nu mă întreb cum poate cineva să tragă spuza şi pe turta lui atât timp cât el e văzut de partenerii de la masă drept o persoană care trage după el ţara mai degrabă în afara UE şi valorilor sale. Nu mai punem la socoteală faptul că, intern, cei care ne conduc azi găsesc vinovaţi pe oricine pentru nerealizările proprii şi trăiesc parcă în cu totul altă lume. Încă nu e prea târziu ca ei să realizeze faptul că doar prin consum şi măsuri sociale o economie nu poate progresa, iar fără investiţii ne îndreptăm din nou către o criză profundă. Dar ceasul ticăie ameninţător, prevestind clipa fatală.
Depinde de noi, de fiecare, să facem lucrurile cât mai bine în pătrăţica în care activăm şi, poate, într-un final, lucrurile se vor îndrepta, de jos în sus. Nu pot încheia decât citând dintr-un clasic în viaţă, de la care am învăţat multe: *Ieşiţi din România Tragică, intraţi în România Magică*.
COMMENTS