Volksbank derulează proiectul educaţional “Sâmbăta Micilor Bancheri”

piatabancara1

O problemă binecunoscută de toţi oamenii de marcă din domeniul financiar, este faptul că România nu are încă o strategie de susţinere a educaţiei economico-financiare şi a proiectelor care urmăresc distribuirea cât mai largă a principiilor de bază, pentru educarea tinerilor. Din păcate, România are un indice sub medie, privind cunoştinţele financiare ale populaţiei.

 

Volksbank România derulează în prezent proiectul educaţional “Sâmbăta Micilor Bancheri”, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. Aceştia învaţă, cu ajutorul poveştilor, primele noţiuni despre lumea finanţelor, cum funcţionează o banca, dar, mai ales, cum să cheltuiască banii, într-un mod responsabil. Proiectul educaţional a demarat în Bucureşti, pe 19 iulie, iar în cadrul evenimentului, cei mici au auzit în premieră Povestea Pusculitiei, scrisă, special pentru această campanie, de Simona Tache. „Micii bancheri” au fost implicaţi într-un circuit al băncii interactiv, în cadrul căruia au aflat cum funcţionează o bancă, ce sunt banii, cum sunt câştigaţi şi cum să cheltuiască într-un mod responsabil. Curioşi şi plini de energie, „micii bancheri” au învăţat cum funcţionează un bancomat, o maşină de numărat banii şi au aflat ce se păstrează în camera de tezaur a băncii. În cadrul campaniei, sunt invitaţi să aducă la sucursala Volksbank din oraşul lor, o carte pe care au citit-o, urmând să primească la schimb una nouă. Acest demers are la baza cauze cât se poate de obiective. Statisticile sunt din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul copiilor, dar şi lipsa unei educaţii financiare elementare.

“Ne dorim să demonstrăm că educația financiară poate fi un subiect captivant pentru copii. Sperăm că acest proiect pilot le va folosi foarte mult în viitor pentru a aprecia corect valoarea banilor și a-i utiliza într-un mod eficient. Practic, “Sâmbăta Micilor Bancheri“ este un proiect educational cu dublă misiune: transformă banca pentru o zi într-o librărie neconvențională care oferă lectură de calitate și le răspunde copiilor la cele mai mari curiozități despre bani”, a declarant Alexandra Frunză, Şef department de Comunicare şi PR în cadrul Volksbank România.

Într-un efort comun de a încuraja lectura şi de a ajuta comunităţile locale în care Volksbank îşi desfăşoară activitatea, volumele colectate de la cei mici vor fi donate bibliotecilor municipale şi comunale din zonele în care are loc acțiunea.

Sambăta micilor bancheri continuă în săptămânile care urmează şi în alte oraşe din ţară: Brașov, Constanța, Timișoara, Iași, Cluj, Craiova, Curtea de Argeș, Mediaș și Sighișoara.

Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a precizat că tinerii trebuie să înţeleagă că atunci când se vorbeşte despre bani se vorbeşte, de fapt, despre valori, dacă sunt asociaţi cu termenii de „muncă”, „responsabilitate”. “Populaţia nu deţine încă suficiente cunoştinţe care s-o ajute să înţeleagă serviciile şi produsele financiare pentru a lua deciziile corecte”, declara deunăzi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0