Volksbank România implementează 3D Secure pentru toate cardurile emise

volksbank

Volksbank România a anunţat că implementează protocolul 3D Secure, pe întreg portofoliul de carduri emise de bancă, atât sub sigla Visa, cât și sub sigla Mastercard. 3D Secure este un serviciu care permite realizarea de plăți pe internet în condiții de securitate sporită, protejând astfel clienții de tentativele de fraudă online.

“În ultimul an, Volksbank România a făcut eforturi susținute pentru a-și îmbunătăți portofoliul de produse și pentru a crea servicii cu adevărat utile pentru consumatori. Nu putem ignora ritmul de expansiune a comerțului electronic și, de aceea, vrem să creăm pentru clienții noștri un mediu care le oferă un plus de securitate la plățile online”, declară Marius Balcanu, şeful departamentului Servicii Online & Strategie Portofoliu din cadrul Volksbank.

3D Secure este un standard dezvoltat de Visa și MasterCard care vizează creșterea securității tranzacțiilor online. Pentru fiecare plată online prin 3D Secure, posesorii de carduri introduc o parolă personală prin care li se confirmă identitatea, spre deosebire de tranzacțiile non 3D Secure unde nu sunt necesare decât informațiile de pe card.

Odată cu implementarea protocolului, întreg portofoliul de carduri Volksbank (atât cardurile vechi, cât și cele noi) vor fi preînrolate 3D Secure. Activarea cardului pentru plăți 3D Secure se face fie în cadrul primei plăți online pe un site inrolat 3D Secure, fie prin accesarea paginii dedicate de pe site-ul Volksbank.ro. Procesul de activare a serviciului presupune crearea unei parole personale ce va fi utilizată ulterior pentru plățile online.

Fondată în anul 2000, Volksbank este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 150.000 de clienţi, fiind una dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa locală, cu active de 4,4 miliarde euro.

Banca are 130 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale ţării. Ca bancă universală, Volksbank oferă astăzi o gamă completă de produse şi servicii, destinate tuturor categoriilor de clienţi: persoane fizice, companii mici şi mijlocii şi corporaţii mari.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0