Vrignaud, UNSAR: ASF trebuie să asigure predictibilitatea reglementării

asigurari1Membrii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) îşi doresc de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, în primul rând, reguli clare şi o predictibilitate a actului de reglementare, precum şi transparenţă în luarea deciziilor privind piaţa asigurărilor, a declarat preşedintele UNSAR, Remi Vrignaud, într-o conferinţă de presă.

“În ce priveşte membrii UNSAR, ne dorim de la noua autoritate, în primul rând, reguli clare şi o predictibilitate a actului de reglementare. Pentru investitorii străini existenţi, dar şi pentru cei care intenţionează să intre pe piaţa asigurărilor, predicitibilitatea legislativă este elementul esenţial în luarea deciziei de a intra sau de a rămâne pe o piaţă, iar industria asigurărilor nu face excepţie de la această regulă”, a spus preşedintele UNSAR.

De asemenea, Remi Vrignaud a menţionat că membrii UNSAR îşi doresc ca noua autoritate să dea dovadă de transparenţă în luarea deciziilor privind piaţa asigurărilor.

“Aceasta s-ar traduce prin furnizarea în mod deschis, explicit şi oportun a tuturor informaţiilor care au relevanţă pentru operatorii din piaţă, dar şi a celor care se adresează publicului larg. Serviciile financiare se bazează pe încrederea populaţiei în sistem, astfel că orice autoritate de supraveghere este pilonul central care veghează la respectarea angajamentelor luate de operatorii din pieţele supravegheate, către clienţii lor”, a subliniat Vrignaud.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0