Wolf Theiss a asistat ACP Credit cu privire la acordarea unei facilități de credit de 10 milioane EUR către Mogo IFN

Wolf Theiss a asistat ACP Credit cu privire la acordarea unei facilități de credit de 10 milioane EUR către Mogo IFN

Wolf Theiss a asistat ACP (Accession Capital Partners) Credit, un grup de fonduri de investiții cu sediul în Luxemburg, în legătură cu o facilitate de credit de 10 milioane EUR acordată Mogo IFN, o filială a Eleving Group, în scopul finanțării expansiunii Eleving Group în România.

ACP Credit, unul dintre cei mai importanți creditori pentru companii din Europa Centrală, s-a bazat pe expertiza juridică a echipei de Banking & Finance din cadrul biroului Wolf Theiss din București, formată din Partener Claudia Chiper, Senior Associate Smaranda Văcaru și Associate Ana Florea, în legătură cu contractul de împrumut și documentația aferentă. Tranzacția a implicat, de asemenea, coordonarea cu biroul din Letonia al Eleving Group pentru garanțiile oferite de grupul din care face parte Mogo IFN. Wolf Theiss a colaborat cu echipa letonă de la Cobalt în ceea ce privește aspectele de drept leton.

„Pe tot parcursul procesului, am beneficiat de ajutorul unei echipe dedicate, cu o expertiză profundă în aspectele juridice ale acestei tranzacții și cu o atitudine proactivă, pozitivă și focusată spre rezolvarea problemelor. Echipa Wolf Theiss România este un consultant juridic de încredere pentru tranzacțiile noastre actuale în România”, a declarat Ciprian Nicolae, Managing Partner ACP Credit.

„Suntem foarte încântați că ACP Credit s-a bazat pe expertiza Wolf Theiss în noua sa tranzacție din România. Suntem bucuroși să însoțim clientul nostru și Eleving Group în drumul lor de expansiune și creștere în regiunea CEE”, a declarat Claudia Chiper, Partener şi Coordonator al practicii de Drept Financiar și Bancar în cadrul biroului Wolf Theiss din București.

 Despre Wolf Theiss

Fondată în 1957, Wolf Theiss este una dintre cele mai importante firme de avocatură din Europa Centrală și de Sud-Est (CEE/SEE). Ne-am construit reputația pe baza unor cunoștințe locale de neegalat, susținute de capacități internaționale puternice. Cu 400 de avocați în 13 țări, peste 80% din activitatea firmei implică reprezentarea transfrontalieră a clienților internaționali.

În Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, Wolf Theiss reprezintă companii industriale, comerciale și de servicii locale și internaționale, precum și bănci și companii de asigurări. Combinând dreptul și afacerile, Wolf Theiss dezvoltă soluții complete și constructive pe baza cunoștințelor juridice, fiscale și de afaceri.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0