www.raiffeisenfactory.ro – o platformă pentru susţinerea startup-urilor

www.raiffeisenfactory.ro – o platformă pentru susţinerea startup-urilor

Raiffeisen Bank lansează platforma pentru startup-uri „Factory by Raiffeisen Bank”, o fabrică de afaceri pentru antreprenori. Pe noua platforma www.raiffeisenfactory.ro va începe, din 20 martie, un concurs de proiecte, iar la finalul perioadei de evaluare, în 29 iunie, cele mai inovatoare şi viabile idei de afaceri vor fi sprjinite cu credite de până la 50.000 de euro.

Programul de finanţare „Factory by Raiffeisen Bank” se va desfăşura online, pe www.raiffeisenfactory.ro, în perioada 20 martie-29 iunie 2018, sub forma unui concurs de proiecte, cu mai multe etape. După depunerea proiectelor, acestea vor fi verificate pe baza criteriilor de eligibilitate şi apoi vor fi evaluate de specialiştii Raiffeisen Bank. Proiectele selectate pentru etapa finală vor fi invitate să îşi prezinte în detaliu planul de afaceri şi se va lua decizia finală cu privire la proiectele acceptate pentru finanţare prin programul Factory by Raiffesien Bank.

Prin acest program, Raiffeisen Bank încurajează iniţierea şi dezvoltarea startup-urilor cu planuri de afaceri solide. Creditele vor fi acordate prin programul COSME, cu garanţie de la Fondul European de Investiţii.

„Startup-urile obţin destul de greu finanţări de la instituţiile financiar-bancare, întrucât rata lor de succes este, în medie, de 50%. Programul este o şansă pentru antreprenorii care cred în ideile lor de afaceri şi în capacitatea lor de a reuşi. Facem de fapt o investiţie în viitorul economiei româneşti şi o facem cu toată responsabilitatea şi deschiderea!” a spus Vladimir Kalinov, vicepreşedinte de retail al Raiffeisen Bank.

Cine se poate înscrie, după 20 martie, în concursul de proiecte, pentru a obţine o finanţare de maximum 50.000 de euro?

Participanţii la „Factory by Raiffeisen Bank” pot fi întreprinderi mici şi mijlocii cu cel mult doi ani de activitate sau antreprenori care au o idee de afaceri, dar nu şi-au înfiinţat încă o firmă. Prin înscrierea în acest concurs, antreprenorii îşi pot testa planurile de afaceri, pot fi ghidaţi de specialiştii Raiffeisen Bank pe parcursul programului său până când afacerea devine sustenabila.

Creditele solicitate de participanţi pot fi de investiţii sau ţip overdraft, iar termenul de rambursare va fi de până la 5 ani pentru investiţii şi 12 luni pentru overdraft, cu dobândă preferenţială. De asemenea, companiile startup selectate vor fi scutite de comisionul de acordare şi vor putea beneficia de o perioadă de graţie de până la 6 luni.

Pe lângă finanţările care vor fi acordate, „Factory by Raiffeisen Bank” vine în sprijinul celor care vor să devină antreprenori cu informaţii valoroase pentru înfiinţarea unei firme, pentru un plan de afaceri sustenabil. De asemenea, platforma oferă o selecţie de ştiri, tutoriale video de la antreprenori de succes, dicţionar de termeni specifici antreprenoriatului şi răspunsuri la întrebări frecvente despre programul de finanţare „Factory by Raiffeisen Bank”.
Cei interesaţi pot face un tur al fabricii pe www.raiffeisenfactory.ro, unde vor găsi regulamentul de participare la programul de finanatre pentru startup-uri şi alte informaţii utile.
Ideile de afaceri pot fi înscrise în programul „Factory by Raiffeisen Bank” începând cu 20 martie 2018!

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0