XTB a depășit jumătate de milion de clienți și intră în top 5 cei mai mari brokeri FX/CFD din lume

XTB a depășit jumătate de milion de clienți și intră în top 5 cei mai mari brokeri FX/CFD din lume

XTB, casă de brokeraj pe burse internaționale și companie listată pe Bursa de la Varșovia, a depășit pragul de 500.000 de clienți în luna mai, la nivel global. Astfel, XTB intră în top 5 cei mai mari brokeri la nivel mondial, în ceea ce privește numărul de clienți activi.

În primul trimestru din 2022, XTB a atras peste 55.000 de clienți noi, în timp ce pe tot parcursul anului 2021, numărul de clienți a crescut cu aproape 175.000, un avans de 68%. Brokerul a înregistrat o rată de creștere similară a bazei de clienți (+ 71%) și în 2020.

„Devine tot mai populară, inclusiv în România, ideea de a strânge bani albi pentru zilele negre sau de a pune economiile la treabă, cu un randament mai bun decât la bancă, mai ales în contextul economic presant generat de creșterea inflației, fluctuațiile valutare, războiul de la granițele țării și contextul global. Însă, trebuie subliniat că dorința de a investi nu este suficientă pentru a obține succesul mult dorit. Prima și cea mai importantă investiție este tocmai aceea în propria educație, în acest caz, educația financiară constantă”, explică Irina Cristescu, General Manager, XTB România.

Creșterea numărului de clienți este rezultatul activităților intensive de vânzări și marketing desfășurate pe piețele din Europa Centrală și de Est, Europa de Vest și America Latină.

„XTB este unul dintre foarte puținii brokeri de burse internaționale, din România, care și-a format o echipă locală de suport, în limba română. În plus, am creat o adevărată bibliotecă virtuală și gratuită, care include tutoriale scrise sau video, ebook-uri, manuale, webinare, analize zilnice de piață și sute de conferințe cu cei mai buni educatori financiari din țară, care pot fi accesate gratuit pe site-ul nostru sau direct din platforma de invetiții”, menționează Irina Cristescu.

Dorința de a veni în sprijinul investitorilor aflați la început de drum a fost mereu în atenția brokerului.

XTB a fost primul broker cu prezenţă în România care a oferit 0% comision la tranzacţionarea cu acţiuni şi ETF-uri cu deţinere, pe pieţele externe, pentru un rulaj lunar de până la 100.000 Euro”, adaugă Irina Cristescu.

Un alt parametru important este creșterea numărului mediu de clienți activi. În primul trimestru din 2022 acesta a fost de aproape 150.000 față de circa 100.000 în T1 2021. Această creștere a condus XTB în topul primilor cinci cei mai mari brokeri FX/CFD din lume în ceea ce privește numărul de clienți activi.

Numărul de clienți activi la sfârșitul trimestrului I 2022 (în mii)
1 Exness 394
2 Markets IC 178
3 Plus500 176
4 XTB 150
5 Capital.com 140

Sursa: Finance Magnates 2022 Q1 Intelligence report

Cu aproape 20 de ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. XTB Group include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților. Din 2004, XTB Group s-a extins pe 12 piețe importante din Europa, America Latină și Asia, atrăgând peste 500.000 de investitori individuali. În 2021, XTB Group a primit licențe pentru a opera în Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud. Cu platforme dezvoltate in-house și premiate la nivel global (xStation și xStation Mobile), XTB Group oferă peste 5.400 de instrumente, inclusiv acțiuni cu deținere, ETF-uri cu deținere și CFD-uri pe valută, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. În plus, prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologii de vârf pentru instituțiile financiare din întreaga lume. Pentru informații suplimentare, puteți accesa www.xtb.com/ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0