XTB în 2021: 93% mai mulți clienți activi și depozite nete în creștere cu 50%, la 638 milioane EUR

XTB în 2021: 93% mai mulți clienți activi și depozite nete în creștere cu 50%, la 638 milioane EUR

  • Casa de brokeraj a înregistrat un număr record de 189.000 de clienți noi, la un număr total de 429.000 pe întreg anul 2021.
  • În România, acțiunile sunt cele mai populare instrumente financiare.
  • „În calitate de promotor al educației financiare pe piețele de capital încă din 2008, eforturile de educare a românilor interesați de investițiile la bursă au fost, sunt și vor continua să fie prioritatea noastră numărul unu”, declară Irina Cristescu, directoarea XTB România.

2021 a fost un an record din perspectiva numărului de clienți noi – 189.000 de clienți în 12 luni, la un număr total de 429.000 la sfârșitul anului, anunță XTB, una dintre cele mai mari și mai respectate case de brokeraj pe burse internaționale din România, care a anunțat recent rezultatele financiare la nivel de grup pe 2021.

Este de remarcat și creșterea semnificativă a numărului mediu de clienți activi (cei care au efectuat cel puțin o tranzacție) cu 92,9% mai mult față de 2020, la 112.000 în 2021.

Valoarea depozitelor nete ale clienților a crescut, de asemenea, cu 49,6% (de la 425 milioane EUR în 2020 la 637,8 milioane EUR în 2021).

Veniturile consolidate s-au ridicat la 136,7 milioane EUR (2020: 178,3 milioane EUR), cu costuri de operare de 76,2 milioane EUR (2020: 63 milioane EUR).

Situația de pe piețe a fost influențată, între altele, de ratele scăzute ale dobânzilor și de creșterea dinamică a inflației.

„Am observat recent o schimbare în abordarea față de investiții. Nu mai este domeniul profesioniștilor, ci a devenit subiect de interes pentru aproape toată lumea. Din cauza inflației ridicate, mulți investitori din întreaga lume caută modalități mai eficiente de a economisi”, explică Omar Arnout, CEO-ul XTB.

„Aceste rezultate de-a dreptul remarcabile vin pe fondul unui context favorabil de piață (volatilitatea generată de pandemie a creat multiple oportunități de valorificat prin tranzacționare) și se datorează efortului întregii echipe de a valorifica la maxim această perioadă fără precedent”, spune, la rândul său, Irina Cristescu, General Manager al XTB România.

Printre măsurile luate în România și care au condus la aceste creșteri ale rezultatelor se numără: mărirea echipei de specialiști de la nivel local, din România, creșterea bazei de parteneri, creșterea numărului de proiecte educaționale, precum și a calității și complexității acestora, amplificarea activităților de marketing și comunicare, lărgirea și optimizarea periodică a ofertei de instrumente financiare prin adaptare la cerințele clienților, investiții în dezvoltarea continuă a platformei de tranzacționare.

În România, acțiunile sunt cele mai populare instrumente financiare. Circa 80%  din totalul clienților companiei locale au tranzacționat acțiuni și ETF-uri cu deținere în trimestrul 4 2021, în vreme ce 36% dintre clienți au tranzacționat produse derivate.

„La XTB încurajăm fiecare client să își descopere profilul de risc care i se potrivește cel mai bine și să aleagă în cunoștință de cauză acele instrumente care sunt compatibile cu profilul de risc al fiecăruia. Indiferent dacă sunt speculatori pe termen scurt sau investitori pe termen lung, indiferent de posibilitățile financiare, în platforma XTB găsesc toată gama de instrumente financiare, potrivite pentru orice tip de investitor și profil de risc”, explică Irina Cristescu.

XTB are în portofoliu toate tipurile de instrumente financiare, într-un număr de peste 5.400, disponibile pe principalele piețe de capital din Europa și Statele Unite.

„În calitate de promotor al educației financiare pe piețele de capital încă din 2008, eforturile de educare a românilor interesați de investițiile la bursă au fost, sunt și vor continua să fie prioritatea noastră numărul unu”, adaugă directoarea XTB România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0