ZebraPay își finanțează extinderea locală și internațională cu fonduri atrase prin piața de capital

ZebraPay își finanțează extinderea locală și internațională cu fonduri atrase prin piața de capital

  • ZebraPay, liderul local al pieței de automate de plăți, cu peste 5.700 de stații de plată SelfPay la nivel național, face primul pas la Bursa de Valori București prin listarea obligațiunilor companiei.
  • Obligațiunile ZebraPay în valoare de 3 milioane de euro, emise în cadrul unui plasament privat, vor susține dezvoltarea rețelei de Stații de Plată la nivel național și internațional.
  • Obligațiunile companiei se tranzacționează de astăzi, 27 iulie, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al bursei, sub simbolul bursier PAY26E.
  • Plasamentul privat și listarea obligațiunilor la bursă au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners, în calitate de Intermediar și Consultant Autorizat.

ZebraPay, liderul local al pieței de automate de plăți, cu peste 5.700 de stații de plată SelfPay la nivel național, a listat astăzi, 27 iulie, obligațiuni în valoare de 3 milioane de euro. Obligațiunile companiei se tranzacționează pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București sub simbolul bursier PAY26E. Listarea obligațiunilor vine după ce compania a derulat un plasament privat de obligațiuni prin care a atras de la investitorii din piața de capital fondurile necesare dezvoltării rețelei de Stații de Plată la nivel național și internațional și diversificării serviciilor.

„De la începutul anului am continuat să finanțăm economia, iar emisiunile de obligațiuni și titluri de stat au fost unele dintre instrumentele cele mai des folosite pentru acest lucru. Valoarea tuturor emisiunilor de obligațiuni corporative și a titlurilor de stat listate de la începutul anului depășește un miliard de euro, fonduri care susțin dezvoltarea economiei. Ne bucurăm că SelfPay a ales piața de capital pentru a-și pune în aplicare planurile de extindere la nivel național și internațional. Mult succes!”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Pentru SelfPay, emisiunea de obligațiuni și listarea acestora pe piața de capital înseamă nu doar finanțare pentru planurile de extindere locale și internaționale, ci și un imens capital de încredere din partea investitorilor. Înseamnă intrarea în liga mare a afacerilor cu ADN 100% românesc”, a declarat Adrian Badea, Directorul General SelfPay.

Plasamentul privat pentru obligațiunile SelfPay a avut loc la începutul lunii iunie 2021. Compania a emis un număr de 30.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 euro și o dobândă de 5,5%, cu data scadenței la 16 iunie 2026. În cadrul plasamentului au subscris 99 de investitori, iar subscrierea minimă a unui investitor a fost de 200 de obligațiuni, respectiv 20.000 de euro. Plasamentul privat și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania.

„Misiunea BT Capital Partners de a contribui la dezvoltarea mediului de afaceri local, pieței de capital, precum și de a oferi investitorilor șansa să participe la oportunități unice de investiții, continuă prin adăugarea unui nou sector pe piața de capital din România. Diversificarea sectoarelor de activitate a companiilor care își îndreaptă atenția spre finanțări alternative prin intermediul Bursei de Valori Bucurști va asigura o plajă tot mai largă de oportunități de investiții, iar domeniul fintech atrage tot mai mult interes din partea investitorilor. Mulțumim partenerilor de la ZebraPay pentru încrederea acordată și ne bucurăm să fim alături de ei în drumul pe piața de capital”, a menționat Daniela Secară, Director General BT Capital Partners.

ZebraPay a înregistrat în 2020 venituri de 112,5 milioane de lei, o creștere de 23% față de 2019 când a înregistrat venituri de 91,5 milioane de lei. Creșterea veniturilor s-a datorat extinderii rețelei naționale de Stații de Plată, de la 3.950 la finalul anului 2018, la 5.700 la finalul anului 2020. Profitul net al companiei a crescut de la 1,1 milioane de lei în 2019 la 4,5 milioane de lei în 2020, pe fondul numărului de tranzacții din ce în ce mai mare, majoritatea fiind plăți pentru facturi și alte servicii.

Pentru 2021, compania prognozează o creștere a veniturilor cu 15%, până la 129,9 milioane de lei, iar pentru 2022 până la 167,3 milioane de lei. Estimarea de creștere se bazează pe un plan de afaceri care include dezvoltarea rețelei de Stații de Plată de la nivel național, a unei aplicații mobile pentru diversificarea serviciilor oferite clienților și dezvoltarea din 2022 a unei rețele de Stații de Plată în Spania, Italia, Franța, Irlanda, precum și alte țări din regiune. Conform estimărilor companiei, la finalul anului 2026 numărul terminalelor de plată va ajunge la un total de circa 19.000, atât la nivel național, cât și internațional (pe cele patru piețe țintă destinate extinderii, Italia, Spania, Franța și Irlanda). Fondurile atrase prin intermediul plasamentului privat de obligațiuni vor susține planurile de creștere ale echipei SelfPay.

ZebraPay a fost fondată în 2009 și este în prezent liderul pieței locale de automate de plăți, cu peste 5.700 de Stații de Plată SelfPay în peste 1.000 de localități de pe întreg teritoriul țării. Stațiile de Plată SelfPay oferă posibilitatea de a plăti mai mult de 200 de servicii (inclusiv facturi la utilități, televiziune, internet, telefonie, taxe și impozite), atât cu numerar, cât și prin metode de plată electronice. Stațiile de Plată SelfPay pot fi găsite în marile rețele de retail, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate și sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise. Din 2020 SelfPay este membru al Asociației Române de Fintech, organism care reprezintă interesele antreprenorilor români care dezvoltă produse tehnice în industria serviciilor financiare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0