prof. univ. dr. Bogdan Căpraru
Odată cu reînceperea sesiunii parlamentare, proiectele de legi cu privire la sistemul bancar vor reveni în discuție. Aceste propuneri de legi vizează, mai concret, plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate și eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit. Astfel, se doresc a fi adoptate măsuri de „protecție” a debitorilor. Desigur, ideea de protecție a debitorilor în sine nu este exagerată. Însuși primul izvor istoric, care semnalează prezența activității bancare – codul lui Hammourabi de acum aproape 4000 de ani în urmă, conținea reglementări de protecție a debitorilor. Problema care se pune acum la noi ține de modalitatea în care sunt implementate aceste legi și consecințele pe care ar trebui să le propage ulterior! Astfel, putem considera cel puțin 10 principii (porunci) de care acestea ar trebui să țină cont.
1. În primul rând, măsurile nu ar trebui să aducă consecințe negative asupra uneia dintre părți, în favoarea alteia. După cum s-a demonstrat, aceste reglementări vor aduce multe aspecte negative în bunul mers al activității bancare din țara noastră, în schimb debitorii primesc drepturi necorelate cu obligațiile.
2. Aceste propuneri ar trebui dezbătute mai mult și date șanse egale tuturor părților implicate și afectate. Legile ar putea suferi amendamente care să ofere un echilibru între părți, dar fără a încălca principiul neretroactivității legii. Acest lucru ar conferi un echilibru în ceea ce privește efectele și o adaptare la realitățile domeniului. Astfel, se face necesară implicarea unor reprezentanți din partea băncilor și Băncii Naționale a României în elaborarea formei finale a legilor.
3. Ele nu trebuie să fie părtinitoare și argumentarea lor nu trebuie să aibă la bază o atitudine defăimătoare sau o abordare gen vânătoare de vrăjitoare. Au fost situații în care băncile și Banca Națională a României au fost supuse unui tir mediatic negativ, prin declarații publice. Acestea nu fac altceva decât să creeze tensiuni sociale și o scădere a încrederii populației în sistemul bancar. Ori, cum o funcționare eficientă a sistemului bancar se bazează pe încredere, acest lucru va diminua și mai mult creșterea intermedierii financiare din țara noastră, care oricum este una dintre cele mai scăzute din regiune.
4. Trebuie analizate toate consecințele pe care ar putea să le aibă ca efect implementarea, într-un mod exhaustiv, rațional și obiectiv. În acest sens se face necesar și un studiu de impact al legiuitorului, pornind de la date oficiale. Acesta trebuie să aibă în vedere implicațiile noilor reglementări atât pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung, precum și cum și unde se vor propaga efectele.
5. Legile nu trebuie să producă hazard moral și ar fi necesar să prevadă mecanisme de limitare și corectare a unui eventual comportament abuziv și speculativ din partea debitorilor. Pentru o parte a debitorilor ar modifica comportamentul la plată în sens negativ. Mai mult, ar putea induce și un caracter speculativ, pentru a se sustrage de la rambursarea integrală a creditului. Astfel, ar putea beneficia de o iertare parțială a datoriei sau o răscumpărare a creanței la o valoare mult sub cea datorată.
6. Reglementările trebuie să respecte principiile economiei de piață, orice interferență de natură de a le distorsiona va crea mai devreme sau mai târziu tensiuni și turbulențe, cu efecte gen principiul vaselor comunicante. Legile pieței întotdeauna se răzbună atunci când sunt încălcate! Nu există „prânz” gratis pentru nimeni! Recâștigarea echilibrelor ar lua timp și ar văduvi economia țării de oportunități de dezvoltare.
7. Legile nu trebuie să fie cu efecte retroactive, altfel, vor crea un sentiment de neîncredere al investitorilor și de perturbare a activității băncilor (sau a altor entități financiare, după caz). Încălcarea acestui principiu va crea incertitudini legislative cu scăderea încrederii în sistemul bancar și în economia românească în general.
8. Reglementările suplimentare, în general, aduc costuri în plus oricărei entități, nu doar băncilor, costuri cu implementarea și cu efectele ulterioare. În cazul băncilor, unul dintre domeniile cele mai reglementate, o supra reglementare va conduce la scumpirea intermedierii financiare, care, în parte, se va transla și către clienți, viitorii debitori. Acest fenomen poate avea efect în spirală asupra creșterii costurilor cu intermedierea financiară, în timp. De aceea, orice inițiativă legislativă trebuie cântărită prin prisma efectelor pe care le implică, dacă per ansamblu va aduce beneficii reale clienților.
9. Efectele legii nu trebuie să creeze discriminări în rândul clienților. În cazul de față, clienții vechi vor fi mai favorizați prin prisma costului și accesului la finanțare (în condițiile înăspririi criteriilor de acordare a creditelor), față de clienții care vor contracta un credit după implementarea legilor. Astfel, clienții noi vor avea mai puține posibilități de a achiziționa o locuință sau bunuri de folosință îndelungată, cu impact asupra nivelului de trai și a avuției fiecăruia.
10. Efectele acestor propuneri de legi ar putea să se propage negativ și asupra altor domenii de activitate, cum ar fi sectorul imobiliar, piața bunurilor de folosință îndelungată, încărcarea sistemului judiciar cu mai multe litigii în vederea recuperării creditelor neperformante, nivelul investițiilor etc. De asemenea, poate duce la creșterea riscului de țară, afectarea mediului de afaceri în ansamblu.
Concluzionând, credem că se face necesară o atenție sporită atunci când se legiferează mediul financiar, atât pentru cele care duc la o înăsprire, dar și pentru cele care aduc relaxare. Eventualele dezechilibre sau disfuncționalități trebuie corectate cu măsuri obiective și bine cântărite. În caz contrar, ulterior efectele negative vor fi mai greu de gestionat și eradicat.
COMMENTS