ROMÂNIA ÎN OCDE: spre clubul bunelor practici economice internaționale

ROMÂNIA ÎN OCDE: spre clubul bunelor practici economice internaționale

Pe 25 ianuarie, anul trecut, Consiliul OCDE a decis să înceapă discuțiile de aderare cu România, alături de alte cinci state aspirante – (în ordine alfabetică) Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru. Ulterior, la Consiliul OCDE din iunie 2022, a fost adoptată Foaia de parcurs de aderare, document care stabilește termenii, condițiile și etapele procesului de aderare a României la Organizație. Pentru voci din diferite medii – autorități politice, afaceri, educație și cercetare, societate civilă – un drum cursiv către OCDE poate echivala cu un „proiect de țară”, conturând un „profil de țară”, legând și mai mult România de modelul civilizațional de prosperitate și securitate occidentală, euro-atlantică. Revista Piața Financiară a reluat abordarea din 2017 pe această temă, când a organizat un eveniment la Banca Națională a României pe tema aderării la OCDE. Contribuția noastră la acest demers este Conferința Internațională „ROMÂNIA ÎN OCDE: spre clubul bunelor practici economice internaționale”, rezultat al convingerii că dezvoltarea economică, atât în interiorul națiunilor, cât și între națiuni, necesită un dialog competent. Evenimentul, desfășurat în data de 3 mai 2023, nu își putea găsi o locație mai potrivită decât Banca Națională a României.

„Tema conferinţei reflectă eforturile care ghidează România către clubul select al celor mai bune practici în materie de politici din ţările OCDE şi ancorează relaţia noastră la un pilon al stabilităţii şi dezvoltării durabile, printr-o strânsă cooperare cu membrii OCDE. Participarea la nivel înalt de care ne bucurăm astăzi exprimă prioritatea autorităţilor române din perspectiva politicii externe, dar şi a sectorului privat, continuarea reformelor care conduc către aderarea noastră la OCDE şi ne apropie de partenerii noştri internaţionali strategici. Ea denotă angajamentul şi efortul naţional de accelerare a dezvoltării pentru a alinia România la economiile avansate şi la valorile comune de progres şi prosperitate socială. Distinşi invitaţi, Banca Naţională a României a fost constant implicată în acest proces încă din anul 2008. În conformitate cu mandatul său legal, Banca Naţională a României s-a angajat în dezvoltarea relaţiei cu OCDE. Banca Naţională a contribuit la serie de documente şi studii OCDE, a stabilit contacte directe cu structurile OCDE relevante şi a organizat întrevederi la nivel înalt sau tehnic între reprezentanţii Băncii noastre şi cei OCDE. În mai 2017, îmi face plăcere să reamintesc, am găzduit exact aici, la sediul BNR, exact în această sală, conferinţa România şi OCDE proiecţii în prezent şi viitor, într-un format similar celui de astăzi”, a spus Mugur Isărescu, în deschiderea conferinţei.

„După depunerea memorandumului iniţial, răspundem la toate solicitările de clarificare ale Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică şi am reuşit, până în acest moment, să păstrăm un ritm cât se poate de bun în ceea ce priveşte întocmirea acestor clarificări şi sperăm ca în continuare să avem aceeaşi dinamică, astfel încât să ne îndeplinim un obiectiv de ţară foarte important. Accederea la OCDE este un obiectiv de ţară similar cu cele care au vizat aderarea noastră la Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. Ca atare este nu doar un obiectiv prin care ne propunem să îndeplinim anumite standarde şi să facem în aşa fel încât ţara noastră să poată să ajungă la un nivel de recunoaştere pentru a fi primită în acest club de elită, ci este şi un obiectiv politic pe care trebuie să şi-l asume toate forţele politice, pentru că e vorba de România, iar prin tot ceea ce am făcut şi tot ceea ce va trebui să facem de aici înainte merităm să facem parte din această organizaţie”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.

„Este important să subliniem că invitaţia adresată României de a se alătura OCDE atestă direcţia corectă a evoluţiei economiei noastre. Parcurgerea etapelor de aderare consolidează eforturile naţionale privind accelerarea reformelor necesare şi trecerea ţării noastre într-o nouă etapă de modernizare şi de dezvoltare economică. Ultimele rapoarte ale OCDE privind situaţia economică a României evidenţiază progresele remarcabile înregistrate în ceea ce priveşte dinamica economică, nivelul de trai, precum şi rezilienţa economică din perioada pandemiei. Recomandările OCDE subliniază, pe bună dreptate, prioritate implementării eficiente a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi realizarea de reforme structurale orientate spre creşterea productivităţii şi a competitivităţii, consolidarea finanţelor publice, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea competenţelor economiei viitorului. Sunt direcţii în care România şi-a asumat deja ţinte importante şi acţionează. Avem certitudinea că rezultatele vor deveni vizibile, iar evoluţiile se vor reflecta corespunzător în studiul economic de ţară realizat de către OCDE pentru România”, a spus Cosmin Marinescu, consilierul pe probleme economice al președintelui Klaus Johannis.

„De câte ori vin aici observ energia şi dinamismul şi o atitudine dornică de reforme pe care nu le observ în multe ţări. Merg în aproape 60 de ţări, în întreaga lume, şi nu văd ceea ce văd întotdeauna în această ţară. Şi anume, în primul rând, stabilitate politică şi încurajarea de a realiza un acord între partide, pentru a pune în practică agenda de reforme. Aşa ceva nu se vede des. În al doilea rând, angajamentul pentru reformă, inclusiv prin aderarea la OCDE. OCDE este o organizaţie internaţională a reformei. Noi respirăm reformă. România s-a transformat „dramatic” în ultimele decenii, fiind o ţară care îşi accelerează transformările, devine tot mai modernă şi devine un punct central” în Europa. Printr-o producţie mai mare veţi putea reduce poverile financiare, povara datoriei externe, care e o problemă mare pentru multe ţări, nu doar aici. Cred că aceasta este una dintre priorităţi în viitor. Vestea proastă este că, şi în România, începe să scadă nivelul de creştere a productivităţii. Nu mai creşte în acelaşi ritm. Aveţi productivitatea cu cel mai mare ritm de creştere şi acest lucru este posibil dintr-un singur motiv. De când aţi aderat la UE, datorită acestei atitudini dornice de reforme, care continuă, care se menţine, aţi reuşit să îmbunătăţiţi tot timpul productivitatea. Vestea proastă este că încă aveţi foarte mult drum de parcurs. Deşi vă descurcaţi bine, productivitatea din ţara dumneavoastră este sub media OCDE, ceea ce înseamnă că deşi începeţi să recuperaţi terenul pierdut, încă produceţi mai puţin, aveţi o productivitate mai mică decât media europeană şi media OCDE. Anumite regiuni ale ţării sunt extrem de moderne, extrem de avansate. Dar asta nu este valabil pentru foarte multe regiuni din ţara dumneavoastră. Diferenţele regionale sunt foarte mari”, a punctat Directorul Departamentului de Economie al OCDE, Alvaro Santos Pereira, prezent la eveniment.

„Mă bucur să avem ocazia să dezbatem despre ceea ce înseamnă cel mai important, din punctul meu de vedere, proiect de ţară pe care România îl are în acest moment. În trecut, proiectul de ţară s-a numit Uniunea Europeană şi, dacă vrem să facem analize oricând, putem să întrebăm ce ar fi fost ca România să nu facă parte din Uniunea Europeană, atât în situaţia din 2008-2010, dar şi situaţia mai nouă, de conflict şi de criză a preţurilor pe mai multe lanţuri de aprovizionare, nu mai spun de criza pandemică. Prin această analiză am primit şi răspunsul de ce este atât de important proiectul ca România să fie parte a OCDE. Ceea ce cred eu că ar trebui însă punctat, şi o să încerc să ating şi din zona de beneficii, este că aderarea României la OCDE nu este pentru statul român sau doar pentru statul român, este în primul rând pentru economie. Nu se poate realiza fără un parteneriat real între economie şi stat şi cetăţeni şi nu se poate realiza fără reforme, inclusiv în zona economică. Asta sperie câteodată, pentru că ne-am obişnuit să vorbim de reformele la nivel instituţional care sunt strict necesare pentru România şi pe care le-am cuprins deja în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Câciu.
Mai multe declarații de la eveniment veți regăsi în ediția print a revistei Piața Financiară din luna Mai.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0